Pericol în trafic, la Constanța: O femeie cu permisul RETRAS și un bărbat FĂRĂ permis, prinși la volan de polițiști

Știrile zilei
Pericol pe marile bulevarde din Constanța, Tomis și Alexandru Lăpușneanu: o femeie de 54 de ani care avea permisul de conducere retras din motive medicale, dar și un bărbat de 38 de ani, fără permis, au fost prinși de polițiști la volan.
La data de 27 martie a.c., în jurul orei 13.30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 2 Poliție au identificat o femeie, de 54 de ani, care ar fi condus un autoturism pe bulevardul Tomis având permisul de conducere retras din motive medicale.
La data de 27 martie a.c., în jurul orei 18.45, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care se deplasa haotic pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu.
La volanul acestuia a fost identificat un bărbat, de 38 de ani.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că bărbatul nu ar deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În ambele cauze, cercetările sunt continuate de polițiști.
Conform legislației în vigoare în România, orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție. „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă“ (Art. 4, alin. 1 Codul de procedură penală).
Sursa foto: Facebook.com
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
FLAGRANT în Mangalia! Ce s-a întâmplat în parcarea unui supermarket





