Pericol pe șosele, în Constanța: Șoferi băuți, prinși la volan de polițiști

Știrile zilei
În Constanța, doi șoferi s-au ales cu dosare penale după ce au fost prinși de polițiști conducând băuți.
Conform datelor oficiale transmise de oamenii legii, este vorba despre un șofer de 46 de ani, depistat pe strada Micșunelelor, din Constanța, dar și despre un bărbat de 51 de ani, prins pe strada Răscoalei, din Techirghiol.
În cazul primului șofer, rezultatul testării cu aparatul Drager a indicat o valoare de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, în timp ce, pentru al doilea șofer, valoarea a fost de 1,48 mg/l.
Ambii șoferi au fost conduși la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice.
În cauză, au fost deschise dosare de cercetare penală.
Iată ce spun reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța:
La data de 7 decembrie a.c., în jurul orei 00.10, Polițiști din cadrul Secției 4 Poliție au depistat un bărbat, de 46 de ani, în timp ce ar fi condus un autoturism pe strada Micșunelelor din municipiul Constanța.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge și a prezenței substanțelor interzise în organism.
Într-un alt caz, polițiști din cadrul Poliției Orașului Techirghiol au depistat un bărbat, de 51 de ani, în timp ce ar fi condus un autoturism pe strada Răscoalei din orașul Techirghiol.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge și a prezenței substanțelor interzise în organism.
În cauze, polițiștii continuă cercetările.
Conform legislației în vigoare în România, orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție. „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă“ (Art. 4, alin. 1 Codul de procedură penală).
Foto cu rol ilustrativ
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Accident pe bulevardul Aurel Vlaicu. Un șofer băut a intrat într-un sens giratoriu







