Plantație de cannabis descoperită în casa unui tânăr din Constanța
Știrile zilei
Sute de grame de cannabis, plante în stare de vegetație, seminţe și unt de cannabis au fost descoperite în urma unei percheziții în cartierul constănțean Tomis Nord. Acțiunea a fost efectuată de polițiștii de combatere a criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Constanța.
La data de 1 februarie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Constanța, au descins la locuința unui bărbat, în vârstă de 28 de ani, din județul Constanța.
În urma percheziției, a fost descoperită o cultură de cannabis in-door, fiind ridicate aproximativ 500 de grame de cannabis, 7 plante de cannabis în stare de vegetație, seminţe de cannabis, 100 de grame de unt de cannabis, 5 grindere, un aparat electric pentru confecționarea ţigărilor şi un sistem complet de cultivare in-door compus dintr-un cort, dispozitiv de alimentare cu apă, ventilatoare şi lămpi speciale.
Cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior, Tribunalul Constanța emițând mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.