Primăria Constanța pregătește Revelionul 2027. Cine va cânta pe scena amenajată în Piața Ovidiu

Știrile zilei
Primăria Constanța a demarat procedura de achiziție a serviciilor necesare organizării evenimentului în aer liber dedicat trecerii dintre ani, Revelion 2027, care se va desfășura în Piața Ovidiu.
Evenimentul, intitulat „Revelion 2027 Constanța – Valuri de lumină și ritm”, este programat pentru data de 31 decembrie 2026, începând cu ora 22:00, și își propune să ofere constănțenilor și turiștilor o seară specială, în centrul orașului.
Municipalitatea dorește să achiziționeze mai multe categorii de servicii necesare organizării evenimentului.
Evenimentul va include, fără a se limita la acestea, următoarele componente: conceptul artistic și organizatoric, recitaluri artistice, servicii de scenotehnică, sonorizare şi lumini, show de lasere și efecte cu confetti, precum și servicii conexe necesare realizării evenimentului.
În seara de Revelion vor avea recitaluri artistice: 22:00 – Nicole Cherry, 23.00 – Zdob și Zdup, 00.00 – Show lasere și confetti, 00.01 – DJ (de relevanță locală/regională).
Operatorii economici interesați trebuie să întocmească ofertele în conformitate cu cerințele Caietului de sarcini nr. 260387/15.10.2026, astfel încât propunerile tehnice să respecte specificațiile minime și toate condițiile impuse de autoritatea contractantă.
Primăria pune la bătaie 580.861 lei, fără TVA.
Ofertele pot fi transmise prin poștă sau depuse direct la sediul Primăriei Constanța, din bulevardul Tomis nr. 51, camera 18, Compartimentul Registratură și Relații cu Publicul.
Termenul-limită pentru depunerea ofertelor este 9 noiembrie 2026, ora 11:00.







