Prodanca s-a reprofilat: Și-a luat DRIC și vrea să facă bani din înmormântări de lux

Știrile zilei
Anamaria Prodan s-a reprofilat: și-a luat dric și vrea să facă bani din înmormântări de lux.
Potrivit As, Anamaria Prodan şi-a luat dric și va pune bazele unei noi afaceri din care speră să adune mai mulţi bani decât din fotbal.
Ana a condus dricul pe străzile din Bucureşti. Ea se mândreşte cu limuzina funerară de lux pe care tocmai a cumpărat-o din Italia. Nu s-a ferit să stea la volan şi anunţă că va da lovitura cu noul ei dric.
Impresarul a intrat în afacerea organizării înmormântărilor cu buna ei prietenă Gabriela Lucuţar, cea care este poreclită „Regina Întunericului”.
“Moartea este la fel ca și nașterea, botezul sau ca orice altă petrecere. Ea trebuie să arate perfect. Partenera mea Gabriela este cea care m-a făcut să mă apropii de această lume și să înțeleg că nu trebuie să-mi fie teamă și că trebuie să fac perfecțiune și din moarte. Noi facem lucruri aparte! Lucruri memorabile și unice, care să dăinuie peste timp”, a declarat Anamaria Prodan pentru click.ro.
Agentul de jucători nu se opreşte la un singur dric. Vrea să cumpere mai multe maşini funerare de lux, pentru a nu avea rival în domeniul înmormântărilor.
Foto: Instagram/lucutargabriela






