Profesorii suplinitori care au promovat Titularizarea riscă să rămână fără ore în anul școlar următor

Învățământ
Profesorii suplinitori, care au obținut rezultate bune la concursul de Titularizare din 2025, respectiv note peste 7, riscă să fie excluși din lista oficială pentru încadrarea în învățământul preuniversitar pentru anul școlar următor.
Această problemă a fost adusă în atenție de profesoara Nina Vasile, care a sesizat că aceștia nu apar în proiectul procedurii oficiale privind constituirea normelor didactice de predare, învățare și evaluare. Procedura, ce urmează să fie publicată în Monitorul Oficial și care respectă Legea nr. 141/2025 (cunoscută ca Legea Bolojan), stabilește ordinea și condițiile de încadrare a cadrelor didactice în sistemul preuniversitar pentru anul 2025-2026.
Deși repartizarea profesorilor titulari și candidaților cu note peste 7 s-a făcut deja în ședințe publice între 31 iulie și 4 august, profesorii suplinitori calificați, care au avut contracte pe perioadă determinată până la 1 septembrie 2025 și au luat cel puțin nota 7 la Titularizare, nu figurează ca priorități în cadrul procedurii. Practic, aceștia vor putea primi ore doar după ce toate normele pentru titulari și alte categorii de profesori vor fi stabilite, ceea ce le creează o situație de incertitudine profesională, scrie edupedu.ro
Pentru a corecta această omisiune, profesoara Nina Vasile recomandă includerea explicită a suplinitorilor calificați în procedură, prin adăugarea unui punct nou la articolul 6, alineatul (2), astfel: „n) cadre didactice (suplinitori calificați) care au avut contract pe durată determinată până la 1 septembrie 2025 și au obținut minimum media 7 la Concursul național 2025, în ordinea mediilor”. Această modificare ar garanta o recunoaștere echitabilă și o șansă reală de angajare pentru aceste cadre didactice.
Conform documentului ministerial, încadrarea se face în următoarea ordine prioritară:
- Cadre didactice titulare cu contract permanent până la 1 septembrie 2024 și cadre debutante conform metodologiei.
- Titularii care și-au completat norma în anul școlar 2025-2026.
- Cadre debutante cu contract pe perioadă determinată.
- Profesorii angajați pe durata viabilității postului, cu medii de cel puțin 7 la concursul 2025, care devin titulare de la 1 septembrie 2025.
- Alte categorii conform procedurii Ministerului Educației.
Suplinitorii calificați nu sunt însă menționați explicit printre aceste categorii, ceea ce îi exclude implicit. Ministrul Educației, Daniel David, a menționat în iulie 2025 că în contextul măsurilor de criză, profesorii afectați de concedieri vor fi în special suplinitorii, accentuând astfel nesiguranța acestora, mai sublilniază edupedu.ro
Deși în perioada 11-14 august se vor continua activitățile de constituire a posturilor și încadrarea profesorilor, suplinitorii rămân în afara procedurii, ceea ce înseamnă că vor putea primi ore doar după ce titularii și ceilalți angajați își vor fi primit normele.
Sursă foto: Freepik.com
Citește și:
Burse înghețate pentru elevi: ce sume se vor acorda în anul școlar 2025-2026







