RAR demontează mitul mașinii care ar merge doar cu apă: E o traducere incorectă din limba italiană

Știrile zilei
Nicio mașină nu merge numai cu H2O, spune Registrul Auto Român, ca răspuns la o postare apărută pe rețelele de socializare, în care se arăta un „Logan care merge cu apă”.
Potrivit hotnews.ro, Registrul Auto Român a venit cu o precizare care demontează postarea public, specialiștii RAR afirmând că sistemul nu înlocuiește motorizarea clasică, ci e un sistem care teoretic doar ar îmbunătăți consumul și caracteristicile de eficiență ale motorului.
Producătorul original ar proveni de fapt din Italia, iar pentru România are un site cu traduceri nu foarte reușit, cu foarte multe stângăcii de exprimare, scrie hotnews.
„IMPORTANT: Nu înlocuim motorina cu hho, ci numai adaugăm-o pentru a o face arde mai bine. Dacă punem prea mult hidrogen, riscăm să anulați economiile, deoarece vom schimba raportul stoichiometric. De asemenea, trebuie să ne amintim că dacă amperajul crește prea mult, celula dincolo de hho va produce vapori de apă care vor anula avantajele gazului nostru”, scrie pe site-ul producătorului.
În manualul în care se vorbește despre sistem, „NCH0S – New Compact Hydrogen System” apare definit ca „un dispozitiv ecologic care permite obtinerea unei arderi complete și o creștere a puterii specifice si deci ale eficientei grație prezentei componentei hidrogen atomic (hidrină), ioni de oxigen și OH”.
„Componentele unei astfel de instalații trebuie să fie omologate, iar montajul trebuie efectuat doar în ateliere autorizate în acest sens”. „Având în vedere faptul că prin montajul instalației de hidrogen sunt afectate mai multe sisteme verificate la omologarea inițială, este necesară reomologarea vehiculului, inclusiv refacerea anumitor încercări la sistemele impactate”, spune RAR.
Sursa foto: Ilustrativ (pixabay.com)






