Răsturnare de situație în procesul în care un inculpat din dosarul Anadalchioi cere daune de 120.000 de euro. Vezi aici ce au decis judecătorii

Știrile zilei
Răsturnare de situație la Tribunalul Constanța în procesul cu o miză de 120.000 de euro intentat Statului Român de un inculpat din dosarul Anadalchioi, condamnat inițial la nouă ani de închisoare, iar apoi achitat definitiv.
După ce instanța s-a retras pentru deliberări, iar hotărârea era așteptată de inculpatul achitat, judecătorii de la Secția I Civilă a Tribunalului au ajuns la concluzia că sunt necesare mai multe documente pentru a se stabili dacă acțiunea civilă pentru acordarea daunelor va fi admisă.
În acest context, cazul a fost repus pe rol de judecători, o nouă înfățișare în proces fiind stabilită după vacanța judecătorească, la data de 12 septembrie 2025.
Până atunci, urmează ca la dosarul cauzei să fie trimisă de către Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța fișa de cazier judiciar a suspectului achitat în dosarul Anadalchioi, dar și copii ale deciziilor din procesul penal finalizat cu achitarea suspectului.
Minuta Încheierii de repunere pe rol a dosarului de daune
Este vorba despre procesul intentat Statului Român de către Alin Horațiu Dima, evaluatorul trimis în judecată și apoi achitat definitiv în cauza cunoscută generic drept dosarul Anadalchioi.
Magistrații au ascultat pledoariile avocaților din procesul civil vizând daunele solicitată de evaluator pentru ancheta din dosarul Anadalchioi, iar instanța s-a retras pentru deliberări, precizând că hotărârea va fi pronunțată la data de 24 aprilie 2025.
Totuși, la momentul stabilit pentru pronunțarea hotătârii, instanța a ajuns la concluzia că este nevoie de suplimentarea probatoriului, adică de analizarea mai multor documente ce au legătură cu măsurile preventive dispuse în dosarul Anadalchioi, astfel că dosarul vizând daunele a fost repus pe rol, adică procesul continuă.
Iată minuta Încheierii de repunere pe rol, în care sunt menționate documentele solicitate de instanță:
„În baza art. 400 din Codul de procedură civilă, repune cauza pe rol în vederea suplimentării probatoriului.
Stabileşte termen de judecată la data de 12 septembrie 2025, complet F8, ora 12:30, pentru când se citează părţile.
Se emite adresă către I.P.J.Constanţa – Serviciul Cazier Judiciar pentru a comunica instanţei fişa de cazier judiciar a reclamantului care să evidenţieze perioadele în care acesta s-a aflat sub efectul unei măsuri preventive, precum şi perioadele în care s-a aflat în executarea vreunei pedepse privative de libertate.
Se emite adresă către Ministerul Justiţiei pentru a înainta instanţei copia Deciziei nr. 234/13.06.2016 emisă cu privire la reclamant.
Se pune în vedere reclamantului să depună la dosarul cauzei hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţele penale în dosarul penal nr. 779/2/2017 al Curţii de Apel Bucureşti.
Cu cale de atac odată cu fondul“
Decizia pe care o va lua în cauză, la finalul procesului, Tribunalul Constanța cu privire la eventualele despăgubiri ce i se cuvin evaluatorului pentru dosarul Anadalchioi va putea fi ulterior atacată la Curtea de Apel Constanța de către părțile care se declară nemulțumite de hotărâre.
Câți bani cere evaluatorul pentru dosarul Anadalchioi
Amintim, numele evaluatorului Alin Horațiu Dima se leagă inclusiv de dosarul Retrocedărilor.
Achitat definitiv în dosarul Anadalchioi, în care inițial primise o condamnare de nouă ani de închisoare, Alin Horațiu Dima cere acum de la Statul Român despăgubiri totale de peste 120.000 de euro, sumă din care peste 32.000 de euro reprezintă cheltuielile de judecată solicitate a-i fi returnate, peste 62.000 de euro sunt daune materiale, iar peste 26.000 de euro sunt daune morale.
Discuțiile se poartă în dosarul cu indicativul 11964/212/2024, cauză în care Alin Horațiu Dima este reclamant, iar Statul Român este pârâtul, obiectul cauzei fiind reprezentat de o cerere de reparare a unor prejudicii cauzate de erorile judiciare, în speță fiind vorba despre anchetarea, trimiterea sa în judecată și apoi achitarea din dosarul Anadalchioi.
Așa cum precizam anterior, în acest proces, Alin Horațiu Dima cere despăgubiri de la Statul Român, dat fiind că ancheta penală care l-a vizat, cunoscută generic drept dosarul Anadalchioi, s-a încheiat în mod definitiv cu achitare în cazul său.
Inițial, dosarul în care Alin Horațiu Dima solicită obligarea statului la plata despăgubirilor a fost analizat de judecătorii Secției Civile a Judecătoriei Constanța, instanță unde fusese înregistrat de la bun început.
Totuși, la finele lunii noiembrie 2024 și, după deliberări, magistrații de la Judecătoria Constanța au admis excepția necompetenței materiale a instanței, dat fiind că suma solicitată cu titlul de despăgubiri pentru dosarul Anadalchioi depășește limita până la care Judecătoria poate analiza o cerere.
În aceste condiții, dosarul a fost declinat la Tribunalul Constanța, unde procesul s-a judecat la data de 11 aprilie 2025, dar unde s-a decis, așa cum precizam anterior, repunerea cauzei pe rol, următoarea înfățișare fiind stabilită în toamnă.

Așa cum precizam anterior, hotărârea pe care o va lua în cauză Tribunalul Constanța, la finalul procesului, va putea fi ulterior atacată la Curtea de Apel Constanța.
Dosarul Anadalchioi, instrumentat de Secția de Combatere a Corupției din DNA
Potrivit datelor oficiale, dosarul Anadalchioi a fost instrumentat de procurorii de la Secția de Combatere a Corupției din DNA.
În cauză, Alin Horațiu Dima a fost deferit instanței alături de mai multe persoane, procurorii reclamând, în concret, o supraevaluare a unui teren de 25 de hectare din Constanța, zona Brătianu – Anadalchioi.
În rechizitoriul trimis pe rolul Curții Supreme, procurorii DNA au arătat că „la data de 22 octombrie 2009, inculpatul Simu Horia, printr-un intermediar, a achiziționat drepturile litigioase ce priveau o suprafață de teren situată în municipiul Constanța, prețul cesiunii fiind de 700.000 euro“.
Conform anchetatorilor, „de la acea dată, inculpatul Simu Horia a inițiat un complex de demersuri prin intermediul unor angajați ai societăților sale și prin intermediul unor persoane cu funcții de conducere din cadrul unor instituții publice, cu sprijinul cărora să urgenteze obținerea despăgubirilor prin intervenția acestora la nivelul autorităților implicate în procedura de retrocedare“.
Au spus procurorii DNA cu privire la dosarul Anadalchioi că „urmare a acestor demersuri, la data de 26 mai 2011, inculpații Dumitrean Crinuța Nicoleta, Mihai Cristian Sebastian, Baciu Remus Virgil, Vasilescu Oana, Bogdan Dragoș, Teodorescu Cătălin Florin și Marko Atilla Gabor, în calitate de președinte respectiv membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin exercitarea abuzivă a atribuțiunilor de serviciu cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 247/2005 (privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente) și a altor prevederi legale, au aprobat, în unanimitate, raportul de evaluare“.
Conform procurorilor, este vorba despre „raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Dima Alin Horațiu, prin care, valoarea unui teren în suprafață de 25 hectare situat în municipiul Constanța (zona Brătianu – Anadalchioi) a fost stabilită la suma de 8.750.000 euro (35 euro/mp), echivalentul a 37.243.500 lei“.
Coform DNA, „aceasta reprezintă o supraevaluare a terenului respectiv cu suma de 7.715.000 euro, echivalentul a 32.838.126 lei, ceea ce a provocat un prejudiciu echivalent cu această sumă în dauna bugetului de stat concomitent cu obținerea unui avantaj patrimonial de către inculpatul Simu Horia și alte persoane, beneficiare ale drepturilor litigioase, în cuantum total de 32.209.990,76 lei“.
„Concret, membrii Comisiei, luând la cunoștință de concluziile raportului de evaluare, întocmit cu nerespectarea Standardelor Internaționale de Evaluare, nu au constatat faptul că inculpatul Dima Alin Horațiu a supraevaluat terenul respectiv, deși aveau cunoștință de faptul că suprafața respectivă era situată în extravilanul municipiului Constanța și avea destinația de teren agricol“, au acuzat procurorii.
„Mai mult, în cuprinsul documentului respectiv nu a fost evidențiată poziția exactă a terenului, iar pentru stabilirea valorii acestuia expertul a utilizat comparabile care nu priveau tranzacții de vânzare, ci doar oferte de vânzare a unor terenuri situate în intravilanul și extravilanul municipiului Constanța care nu aveau categoria de folosință teren agricol“, se mai precizează în comunicatul DNA.
„Raportul de evaluare respectiv a fost avizat anterior, pentru conformitate cu prevederile Standardelor Internaționale de Evaluare și a Legii nr. 247/2005, de către inculpata Savu Florentina cu încălcarea atribuțiilor de serviciu ce derivau din funcția de consilier în cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților – Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor“, conform actului de acuzare.
Procurorii au spus în continuare că „pentru «ajutorul acordat», în perioada ianuarie – 02 august 2011, inculpata Dumitrean Crinuța Nicoleta a acceptat promisiunea și a primit, printr-un intermediar, de la inculpatul Simu Horia suma de 400.000 euro“.
„În același context și pentru același motiv, în luna ianuarie 2011, expertul evaluator, Dima Alin Horațiu, a primit prin intermediar de la același inculpat suma de 5.000 euro. În perioada 24.06.2011 – 11.11.2011, inculpatul Simu Horia a disimulat adevărata natură a provenienței sumei totale de 5.066.300 euro, obținută în maniera de mai sus, prin încheierea cu diverse firme controlate de acesta a unui număr de nouă contracte de împrumut, nereale“, au mai acuzat procurorii DNA în legătură cu dosarul Anadalchioi.
„În cauză, s-a dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra mai multor imobile ce aparțin inculpaților Simu Horia și Dumitrean Crinuța Nicoleta“.
„De asemenea, procurorii anticorupție au instituit măsura asiguratorie a popririi asupra sumei de 22.600 lei, aflată în contul unei unități bancare, pe numele inculpatului Dima Alin Horațiu. Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză. Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“, se mai arată în comunicatul DNA cu privire la dosarul Anadalchioi.
Achitarea definitivă din dosarul Andalchioi
Printr-o Actualizare din data de 5 februarie 2024, cu privire la dosarul Anadalchioi, DNA a arătat că „prin decizia penală nr. 166/A din 27.04.2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus achitarea inculpaților Dumitrean Crinuța Nicoleta, Mihai Cristian Sebastian, Baciu Remus Virgil, Teodorescu Cătălin Florin, Marko Attila Gabor, Vasilescu Oana, Bogdan Dragoș George, Savu Florentina, Simu Horia și Dima Alin Horațiu, pentru infracțiunile reținute în sarcina lor, întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală sau nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea“.
Conform anchetatorilor, „prin aceeași decizie penală, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus încetarea procesului penal față de inculpata Dumitrean Crinuța Nicoleta, pentru infracțiunea de luare de mită, iar față de inculpatul Simu Horia pentru infracțiunea de dare de mită, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale“.
„Dispune confiscarea specială de la inculpata Dumitrean Crinuța Nicoleta a sumei de 400.000 de euro sau echivalentul în lei la cursul oficial de schimb al Băncii Naționale a României la data executării măsurii. Lasă nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Menține măsurile asiguratorii luate față de inculpați pe o durată de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, dacă partea civilă nu introduce acțiune în fața instanței civile. DEFINITIVĂ“, se mai precizează pe site-ul oficial al Direcției Naționale Anticorupție cu privire la dosarul Anadalchioi.
În acest context, rămâne de văzut care va fi hotărârea instanței civile din Constanța cu privire la despăgubirile solicitate de Alin Horațiu Dima de la Statul Român, în urma achitării definitive din dosarul Anadalchioi.
Sursa documentare: Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată, Direcția Națională Anticorupție
Sursa foto: Google Maps
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Dosarul Retrocedărilor ar putea fi REVIZUIT! Decizia va fi luată în București




