RAZIE în tot județul Constanța: Mai multe persoane au fost prinse la volan deși nu aveau permise auto

Știrile zilei
Polițiștii din tot județul Constanța desfășoară acțiuni pe toate drumurile naționale, județene și comunale din județ. Seara trecută, două persoane au fost prinse de oamenii legii la volanul unor autoturisme pe raza localităților Tufani și Dorobanțu deși nu aveau permise de conducere.
Astfel, în data de 18 aprilie, în jurul orei 13:00, polițiști din cadrul Poliției Orașului Negru Vodă au identificat o femeie, în vârstă de 26 de ani, care ar fi condus un autoturism în localitatea Tufani, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Ulterior, în urma verificărilor efectuate, a reieșit că același autoturism ar fi fost condus și pe strada Narciselor din localitatea Independența de către prietenul femeii, care, la rândul său, nu deține permis de conducere.
De asemenea, pe 19 aprilie, în jurul orei 01:20, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Mihail Kogălniceanu au identificat un bărbat, în vârstă de 30 de ani, care ar fi condus un autoturism în localitatea Dorobanțu. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că acesta avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pentru perioada în curs.
În ambele cauze, cercetările sunt continuate de polițiști.
Acțiuni ale polițiștilor în Medgidia, Murfatlar și Cernavodă
La data de 19 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Medgidia au desfășurat o acțiune pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și combaterea evenimentelor rutiere negative ca urmare a nerespectării limitei legale de viteză. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 1.700 de lei. De asemenea, a fost reținut, în vederea suspendării, 1 permis de conducere și a fost retras un certificat de înmatriculare.
La data de 19 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției orașului Murfatlar au desfășurat o acțiune pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și combaterea evenimentelor rutiere negative ca urmare a nerespectării limitei legale de viteză. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 1.800 de lei.
La data de 18 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției orașului Cernavodă au desfășurat o acțiune pentru combaterea evenimentelor rutiere negative ca urmare a nerespectării limitei legale de viteză. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 400 de lei. De asemenea, a fost retras un certificat de înmatriculare.






