RECHIZITORIU Scene șocante într-un hotel din Constanța. Incredibil pentru ce a fost înjunghiat un bărbat
Știrile zilei
Ziarul Amprenta este în măsură să prezinte în detaliu rechizitoriul întocmit de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța după ce un bărbat a fost înjunghiat într-un hotel din oraș.
Principalul suspect se află în spatele gratiilor, iar dosarul este judecat de Tribunalul Constanța, instanță care, recent, a validat ancheta procurorilor și a dispus începerea procesului.
Pe scurt, inculpatul, Adrian T., este acuzat că, în noaptea de 09/10.09.2024, în jurul orelor 23.00, pe fondul unui conflict spontan, în timp ce se afla în Hotelul Șaguna din staţiunea Mamaia, ar fi agresat un alt bărbat, acesta fiind înţepat de trei ori cu un obiect tăietor-înţepător (cuţit).
Victima a avut nevoie de 20 – 25 de zile de îngrijiri medicale, pentru vindecare, viața acestuia fiind pusă în primejdie, spun procurorii.
Povestea detaliată
Din cuprinsul procesului verbal rezultă că, la data de 09.09.2024, organele de poliţie din cadrul Poliţiei Staţiunii Mamaia au fost direcţionaţi prin SNUAU 112 să se deplaseze pe bulevardul Mamaia, în zona Hotelului Șaguna, întrucât o persoană de sex se află în acea zonă şi prezintă mai multe plăgi tăiate la nivelul zonei cervicale şi în zona inimii.
Deplasându-se la faţa locului, organele de poliţie au identificat-o pe persoana vătămată în imediata vecinătate a hotelului, într-o zonă de vegetaţie, aceasta fiind conştientă, cooperantă, prezentând sângerări în mai multe zone ale corpului, motiv pentru care a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.
Se pare că cei doi bărbați s-ar fi luat la ceartă din cauza unor sticle de plastic pe care le aveau depozitate în camera nr. 1 din hotel, sticle ce urmau să fie valorificate.
Versiunea inculpatului
Fiind audiat, inculpatul a declarat că, la data de 09.09.2024 în jurul orelor 21:30, s-a întors la hotelul mai sus precizat, dezafectat, acolo locuind din luna februarie 2024.
Când a ajuns la hotel, la intrarea în clădire se aflau persoana vătămată şi un martor, cei doi cerându-i o țigară.
După ce le-a dat o ţigară, inculpatul a mers în camera pe care o ocupa, la etajul 3 al imobilului.
A mai declarat inculpatul că, la un moment dat, în camera sa a venit un coleg împreună cu care a băut o cană cu bere și a fumat o țigară, după care s-a culcat.
În timp ce dormea, în camera sa au venit persoana vătămată şi martorul cu chef de scandal, spunând că inculpatul le-a furat pet-urile.
Inculpatul a declarat că, în acel moment, s-a ridicat în picioare și cei trei au început să se îmbrâncească reciproc, inculpatul scoţându-i afară din cameră pe persoana vătămată şi martorul, mergând până în zona scărilor imobilului.
Cu cuțitul sub pernă
Inculpatul a precizat că în momentul în care s-a ridicat în picioare, a luat asupra sa și cuțitul pe care-l ținea sub pernă, iar când au ajuns la scări, a lovit cu cuțitul în zona abdominală persoana vătămată, întrucât, anterior, şi acesta îl lovise pe inculpat cu pumnii în zona feței.
A mai declarat inculpatul că, la un moment dat a început să îl lovească din spate cu pumnii și martorul, şi atunci, din cauza panicii, a lovit cu cuțitul persoana vătămată în zona abdomenului, iar datorită faptului că aceștia nu au încetat agresiunea supra sa, i-a mai aplicat persoanei vătămate o lovitură cu cuțitul în picior.
Inculpatul a declarat că a mai lovit-o o dată cu cuțitul pe persoana vătămată, dar nu-şi aminteşte exact în ce zonă, întrucât s-a dezechilibrat și a căzut pe scări.
Potrivit declaraţiei inculpatului, după ce a lovit a treia oară cu cuțitul persoana vătămată , cei doi au plecat, iar el s-a întors în camera sa.
Inculpatul a considerat că s-a aflat în legitimă apărare deoarece persoana vătămată şi martorul au intrat în camera pe care inculpatul o ocupă, l-au amenințat că nu voi mai sta în bloc și vor avea grijă să plecăm toți din acea clădire.
Fiind întrebat de ce nu s-a întors în camera sa după ce a reușit să-i îndepărteze din cameră pe persoana vătămată şi martorul, inculpatul a răspuns că nu s-a întors în camera sa pentru că totul s-a desfășurat într-o fracțiune de secundă, iar persoana vătămată îl lovea continuare și îl amenința tot timp că mă îl da afară din bloc și va avea el grijă de inculpat.
Tot în rechizitoriul dosarului se mai arată că inculpatul a formulat, în esenţă, declarații conform adevărului, recunoscând săvârşirea faptei sale, dar a încercat să-şi justifice în mod neîntemeiat acţiunile prin prisma legitimei apărări.
Dosarul a fost trimis spre soluționare Tribunalului Constanța.
Recent, instanța a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, inculpatul fiind acuzat de tentativă de omor.
Mai mult, instanța a dispus începerea judecăţii cauzei.
Oricare va fi decizia tribunalului, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
Precizăm că trimiterea în judecată reprezintă o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și: