Regimul de zonă liberă în portul Constanța – zona Midia va fi extins. Proiectul, pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de joi
Știrile zilei
Pe ordinea de zi a ședinței de Guvern din 7 noiembrie se regăsește și proiectul ce vizează extinderea regimului de zonă liberă în portul Constanţa – zona Midia.
„Prezentul proiect de act normativ vizează extinderea regimului de zonă liberă în zona Midia a portului Constanţa pe o suprafaţă de 7.703.958 metri pătraţi, domeniu public al statului aflat în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi în concesiunea Companiei Naţionale „Administraţia Porturilor Maritime” S.A. Constanţa”, conform notei de fundamentare.
Regimul de zonă liberă în portul Constanța – zona Midia devine operațional în momentul certificării de către autoritatea vamală a realizării împrejmuirii și a stabilirii efective a punctelor de intrare/ieșire în/din zona liberă, se evidențiază în proiectul de hotărâre.