Intervenție la un incendiu izbucnit la remorca unui autotren încărcat cu îngrăşământ pe A2, la km 86, sens de mers Constanţa – Bucureşti. Pompierii militari din cadrul Secţiei Dragalina au intervenit cu două autospeciale de stingere pentru lichidarea incendiului, acesta fiind lichidat în aproximativ 25 de minute.

“În data de 08.11.2022, în jurul orei 11.15, două echipaje specializate de stingere din cadrul Secţiei de pompieri Dragalina au fost solicitate să acţioneze pe A2, km 86, sens de mers Constanţa – Bucureşti, pentru stingerea unui incendiu produs la remorca unui autovehicul care transporta îngrăşământ.

Remorca autotrenului a luat foc în timp ce se deplasa pe Autostrada Soarelui, ceea ce l-a determinat pe conducătorul vehicului să oprească pe banda de urgenţă şi să decupleze remorca afectată de incendiu.

Salvatorii au ajuns rapid la locul solicitării şi au luat toate măsurile necesare astfel încât să nu mai existe risc de extindere a arderii.

Publicitate
Energia Residence apartamente de vanzare Constanta

Pompierii militari din cadrul Secţei Dragalina s-au deplasat la această intervenţie cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită şi au acţionat pentru lichidarea arderii timp de aproximativ 25 de minute, fără să se înregistreze probleme deosebite.

. La faţa locului s-a deplasat şi un echipaj SMURD din cadrul Secţiei de pompieri Drgalina, însă nu a intervenit de această dată, nefiind cazul.

Circulaţia a fost întreruptă pe respectivul tronson de drum atât timp cât a durat intervenţia pompierilor şi ulterior curăţarea carosabilului“  a declarat purtătorul de cuvânt al I.S.U. „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi, Plutonier adjutant şef Tătăranu Ştefan-Ovidiu.

 

Citește și:

Pompierii în alertă! Un autotren s-a răsturnat între Mircea Vodă și Satu Nou

 

 

Publicitate
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar

Ne puteți urmări și pe Facebook, Twitter sau Google News!


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.