Reprezentanții Nordis reacționează: nu am vândut apartamente de două ori, așa cum se speculează

Știrile zilei
Compania Nordis a dat pubicității un punct de vedere în contextul materialelor publicate la nivel național după ancheta Recorder – „Schema Nordis. Mașinăria de făcut bani a celui mai puternic clan politico-imobiliar“.
Reprezentanții Nordis spun că „în ultimele zile, Nordis Group a fost ținta unor atacuri media care au adus în discuție atât activitatea companiei, cât și integritatea acesteia. În fața acestor acuzații, Nordis Group a decis să ia o poziție fermă și să povestească deschis despre abuzurile și atacurile venite din partea unor entități care au încercat să-și construiască o imagine publică folosindu-se de renumele unui brand aflat în ascensiune“, potrivit flux24.ro
„În acest moment dorim să facem două mari precizări. Nordis Group nu a vândut unitățile de două ori, așa cum se speculează. Este imposibil acest lucru. La baza oricărui contract de vânzare-cumpărare stă un extras de carte funciară. Acest extras este întotdeauna liber de sarcini, altfel vânzarea nu poate avea loc.
Până la acest moment, Nordis Group a plătit rezilieri și despăgubiri în valoare de 115.000.000 lei și a restituit astfel sume semnificative de bani clienților sau partenerilor care, deși inițial păreau de bună credință, au apelat ulterior la presiuni și șantaj pentru a obține beneficii suplimentare.
În ciuda acestui efort considerabil și a reparațiilor financiare oferite, aceste persoane au continuat să atace imaginea companiei în mass-media, prezentând versiuni trunchiate sau false ale situațiilor.
În ultimii patru ani, Nordis Group s-a văzut nevoit să își apere imaginea publică cu costuri enorme“, se mai arată în punct de vedere al companiei Nordis, conform sursei mai sus precizate.
„Nu s-a înțeles efortul Nordis de a se redresa și de a duce la capăt proiectele“
„Sumele cheltuite pentru a combate aceste atacuri și pentru a-și proteja reputația au fost uriașe. Nordis subliniază că toate aceste acțiuni denigratoare au avut drept scop compromiterea unui brand care, în loc să fie recunoscut pentru realizările și proiectele sale inovatoare, a fost tras în bătălii de imagine de către cei care nu au avut niciodată intenția de a respecta parteneriatul încheiat.
Din păcate, încercările repetate de rezolvare pe cale amiabilă a tuturor dosarelor de deschidere a procedurii insolvenței au generat o reacție total contrară; respectiv, nu s-a înțeles efortul Nordis de a se redresa și de a duce la capăt proiectele și de a livra unitățile promise, ci s-a înțeles că formularea unei cereri de deschidere a procedurii insolvenței reprezintă cel mai bun mijloc de presiune pentru a obține sume de bani de la Nordis.
Deși Nordis Group a finalizat cu succes numeroase proiecte rezidențiale și hoteliere de-a lungul timpului, problemele și controversele au apărut în special în legătură cu dezvoltarea complexului Nordis Mamaia.
Acesta reprezintă un concept unic în România, un proiect cu un potențial extraordinar, care a atras atenția nu doar a investitorilor, dar și a unor persoane cu intenții mai puțin oneste. Aceste persoane, deși au achiziționat proprietăți în cadrul complexului respectând termenii și condițiile convenite, au început ulterior să caute avantaje de imagine, exploatând notorietatea în creștere a brandului Nordis.
Profitând de succesul brandului, acești investitori au început adevărate campanii de denigrare și războaie publice pentru a-și face cunoscut numele, folosindu-se de imaginea Nordis pentru a câștiga capital de imagine“, potrivit flux24.ro
Sursa foto: Facebook
Citește și







