Cocaina
Cocaina
Un alt constănțean a căzut „victimă” încrederii prea mari în sine: acuzat de trafic de droguri, riscă să rămână mai bine de șase ani după gratii, după ce, fără să se ferească, a vândut unui colaborator al poliției, sub acoperire, mai multe grame de cocaină.

În 2020, un martor-denunțător le-a spus polițiștilor că S.M., din Constanța, om bine văzut în cercul de prieteni și cu o stare materială peste medie, vinde în propriul apartament „cantităţi semnificative de cocaină” pe care le comercializează, atât personal cât şi prin intermediul unor persoane interpuse.

Pentru a putea obține probe concrete, a fost trimis la bărbatul bănuit de trafic de droguri de mare risc un colaborator al poliției. Acesta a cumpărat, fără nicio problemă, trei doze de cocaină: l-a sunat pe dealer pe WhatsApp, a mers acasă la el, acolo nimerind în plină petrecere, asezonată cu cocaină din belșug, ce se afla la îndemână, într-un bol de sticlă.

Dealerul i-a oferit colaboratorului poliției, cu titlu gratuit, o doză de cocaină spunându-i că este cadou și nu dorește nicio sumă de bani în schimbul acesteia. I-a spus, totodată, că dacă va mai dori droguri, să-l contacteze în aceeași seară.

Publicitate
Energia Residence apartamente de vanzare Constanta

Pentru a obține probe și mai consistente, colaboratorul îl apelează din nou și îi spune că a pierdut cocaina primită gratuit și că ar vrea să mai cumpere. Așa se face că dealerul a scos imediat din buzunar alte două doze, pe care le-a vândut persoanei sub acoperire cu 1.200 lei.

-Cum ai reușit să o pierzi, cum ai făcut?

-Când eram lângă tine, în buzunar, sunt banii și am scăpat-o.

-Stai liniștit că și eu fac dastea!

Ulterior, polițiștii au descins la domiciliul suspectului și au ridicat o mulțime de probe, de la cocaină la cântare electronice, zeci de foițe de aluminiu cu droguri, droguri sub formă de pulbere și cristale.

Iată ce declarații a făcut, în fața procurorilor, S.M.: „Nu am vândut niciodată droguri de mare risc respectiv cocaină. Sunt consumator doar de droguri de mare risc. În principiu îmi procur pentru acest viciu un drog numit amfetamină pe care îl procur cu suma de 200, 300 de lei gramul. (…) Vreau să precizez că la mine la birou, respectiv în locul în care au fost găsite aceste substanțe, obișnuiau să vină destul de des prieteni de-ai mei, o parte dintre ei fiind și ei consumatori de droguri ca și mine. Din prietenie și fără a le percepe vreo sumă de bani după caz le ofeream cu titlu gratuit să consume acest tip de drog. Prietenii mei îmi ofereau în condiții de reciprocitate și mie droguri de mare risc atunci când eu nu aveam, tot cu titlu gratuit. Nu pot preciza în acest moment care le este numele de familie, însă în timp le-am oferit de droguri și m-am drogat împreună cu ei în condițiile în care le-am arătat anterior în declarație. Cu același prilej la mine în sediul în care îmi desfășor activitatea organele de poliție au depistat mai multe cântare electronice de precizie, grindere, presă, pensete dar și substanțe chimice precum acetonă, bicarbonat de sodiu și creatinină. Toate acestea fiind bunuri cu care eu produceam „cocaină românescă”. În așa zisa cocaină românească puneam substanțele pe care le aveam și ce îmi trecea la acel moment prin cap și le combinam între ele cu amfetamină sau cocaină, după caz, iar amestecul astfel obținut îl dețineam atât pentru consumul meu propriu dar îl și dădeam altor persoane pentru a-l consuma. De regulă și pe acesta îl ofeream tot cu titlu gratuit. Cu prilejul percheziției s-a mai găsit un bol în care era depozitată o substanță făcută tot de mine din combinații de alte substanțe posibil și de amfetamină. S-a mai găsit și cannabis, este al meu, nici măcar nu mai pot preciza de când anume îl aveam însă îl țineam pentru a-l putea oferi prietenilor mei care veneau în vizită” .

Judecătorii au cântărit atât mărturiile denunțătorului și pe cele ale colaboratorului sub acoperire și polițistului care făcea echipă cu acesta (ei au putut fi chestionați, cu protejarea identității, chiar de către acuzat), au ascultat înregistrările audio și au luat în calcul și drogurile de risc și mare risc găsite la locuința lui S.M.

În final, judecătorii au decis să îl condamne la 6 ani și două luni de închisoare.

Bărbatul a făcut recurs la Curtea de Apel, dar prima înfățișare în dosar va fi pe 16 noiembrie 2023.

Săptămâna aceasta el a mai primit o lovitură: cererea sa de verificare a măsurilor preventive a fost respinsă, de magistrați, care au considerat arestarea sa drept legală și temeinică.

OBSERVAȚII:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Publicitate
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar

Ne puteți urmări și pe Facebook, Twitter sau Google News!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.