Scene de groază pe plajă, la Costinești! Curtea de Apel Constanța, chemată să facă lumină în dosar. Turiști cu interdicție la mare

Știrile zilei
Cei patru turiști condamnați în dosarul scandalului de pe plaja din Costinești, de Sfânta Maria, în 2023, sunt nemulțumiți de pedepsele aplicate de Judecătoria Mangalia!
Conform surselor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, cei patru inculpați au contestat decizia Judecătoriei Mangalia la Curtea de Apel Constanța.

Dosarul a fost instrumentat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, inculpații fiind trimiși în judecată, în luna decembrie 2023, pentru loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Judecătoria Mangalia a dispus încetarea procesului penal cu privire la infracţiunea de lovire sau alte violenţe, în dauna persoanei vătămate F.A., ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către acesta din urmă.
În continuare, Judecătoria Mangalia a decis condamnarea celor patru inculpați, astfel: trei dintre ei, fără antecedente penale, au primit câte doi ani și șase luni de închisoare, pentru comiterea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice.
În motivarea deciziei, instanța a avut în vedere împrejurarea că inculpații nu a mai avut alte antecedente penale pe teritoriul României, au recunoscut faptele comise atât în cursul urmăririi penale dar și în fața instanței.
„Nu se impune ca această pedeapsă să fie extrem de blândă“
Cu toate acestea, instanța apreciază că „nu se impune ca această pedeapsă să fie extrem de blândă, deoarece din modul de comitere a infracțiunii se deduce ușurința cu care inculpatul a încălcat legea penală, tulburând liniștea și ordinea publică într-o stațiune turistică, printr-o conduită agresivă și prin exercitarea de violențe contra persoanei, ceea ce denotă atât ignorarea cu știință a dispozițiilor legii penale dar și a regulilor de conviețuire în comunitate“, potrivit motivării.
„Instanța nu va alege de această dată ca modalitate de executare a pedepsei aplicate încarcerarea într-un penitenciar, având în vedere cele indicate anterior; astfel, instanța s-a orientat către aplicarea pedepselor complementare descrise anterior dar și către modalitatea de individualizare prevăzută de disp. art. 91 Cod penal, considerând că sunt apte să producă responsabilizarea inculpatului pe viitor și să-l împiedice să mai comită infracțiuni“, se mai arată în motivarea Judecătoriei Mangalia.
Al patrulea inculpat a luat doi ani de închisoare pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice și i-a fost revocată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată aceluiaşi inculpat într-un alt dosar.
În acest context, Judecătoria Mangalia a dispus executarea în întregime a acestei pedepse, adăugând-o la pedeapsa de doi ani închisoare aplicată prin prezenta, astfel încât inculpatul a primit de executat pedeapsa rezultantă de cinci ani de închisoare, în stare de detenție în penitenciar.
Mai mult decât atât, tot prin decizia de condamnare Judecătoria Mangalia le-a interzis inculpaților dreptul de a se afla și de a se deplasa, pe o durată de trei ani, în comuna Costinești, județul Constanța.
În prezent, dosarul se află pe rolul Curții de Apel Constanța, iar primul termen a fost stabilit pentru data de 22 mai 2025.
Oricare va fi decizia instanței de apel, aceasta va fi definitivă.
Conform legislației în vigoare în România, orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție. „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă“ (Art. 4, alin. 1 Codul de procedură penală).
Precizăm că trimiterea în judecată reprezintă o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.
Sursa text: portal instanțe de judecată și rejust.ro
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:







