Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Constantin Mituleţu-Buică, a demisionat din această funcţie. Decizia sa vine după ce Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul în cazul său, acuzându-l de folosire a funcţiei pentru favorizarea cumnatei sale.

”Autoritatea Electorală Permanentă informează că astăzi, 11 ianuarie 2023, domnul Constantin-Florin Mituleţu-Buică a înaintat celor două camere ale Parlamentului demisia de onoare din funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente începând cu data de 13 februarie 2023, în condiţiile Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente şi ale Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar”, se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de AEP.

Reamintim că Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul în cazul preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente, Constantin Mituleţu Buică, pe care îl acuză de folosire a funcţiei pentru favorizarea cumnatei sale.

„Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către CONSTANTIN-FLORIN MITULEŢU BUICĂ a infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât, în exercitarea atribuţiilor de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente a emis,  aprobat şi semnat un număr de 9 acte materiale prin care s-a obţinut un folos patrimonial pentru cumnata acestuia, care a fost încadrată la Cabinetul vicepreşedintelui Autorităţii Electorale Permanente pe funcţia de consilier”, a transmis luni, 9 ianuarie 2023, ANI.

Publicitate
Energia Residence apartamente de vanzare Constanta

Publicitate
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar

Ne puteți urmări și pe Facebook, Twitter sau Google News!


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.