Sfinții Adrian și Natalia, protectorii familiei ortodoxe, prăznuiți pe 26 august: Rugăciunea pentru înțelegerea între soți

Știrile zilei
Credincioșii creștin ortodocși îi pomenesc în fiecare an pe 26 august, pe Sfinții Adrian și Natalia. Sfinții Adrian și Natalia au trăit în Nicomidia, în vremea împăratului Maximian.
Adrian era pagân și pretor al Nicomidiei, iar Natalia era creștină. În timpul unei persecuții, văzând curajul și blândețea a 23 de bărbați creștini, Adrian, un tânăr de 28 de ani, a ales să devina creștin, arată Creștinortodox.
Când împăratul a auzit cele petrecute, l-a întrebat pe Adrian: „Ți-ai ieșit din minți?”. Pretorul Adrian i-a răspuns: „Nu, abia acum mi le-am aflat”.
A fost aruncat în temniță împreună cu ceilalți bărbați creștini. Nu trecuseră decât treisprezece luni de la căsătoria lor. Când l-au torturat pe Adrian, Natalia a stat lângă el, întărindu-l în credință.
Înainte de a fi omorât, temnicerii i-au permis să meargă acasă și să-și ia rămas bun de la sotie și familie. Natalia, când a văzut că Adrian vine acasă, a încuiat ușa. Se temea că acesta a lepădat credință în Hristos și pentru acest lucru a fost eliberat.
Dar când a aflat scopul venirii sale, de îndată supărarea i s-a schimbat în bucurie.
După ce și-a luat rămas bun, s-a întors împreună cu ea la temniță. Pe drum ea l-a îndemnat să nu se îngrijească de cele pământești, ci să cugete la bunătățile cerești.
L-a întărit în suferință spunandu-i: „Scurte sunt caznele, dar cele ce urmează sunt fără de sfârșit; scurta este suferință, dar slava muceniciei veșnică. Suferă durerea numai putina vreme și curând te vei bucura cu îngerii”.
După torturi prelungite, împăratul a poruncit că brațele și picioarele mucenicilor să fie zdrobite cu ciocanul pe nicovala. În aceste chinuri și-au dat duhul Adrian și cei 23 de creștini.
După câteva zile de la trecerea lor la cele veșnice, Natalia l-a văzut pe Adrian în vedenie și acesta i-a descoperit că în curând vă veni și ea în lumina cerească.
După ce timpul s-a împlinit conform celor vestite, Natalia și-a dat duhul, alăturându-se soțului ei în împărăția lui Dumnezeu.
Rugăciune către Sfinţii Adrian şi Natalia pentru înţelegerea în familie
„O, sfinţită pereche, Sfinţilor Mucenici Adrian şi Natalia, fericiţilor soţi şi vitejilor pătimitori!
Auziţi-ne pe noi, care ne rugăm vouă cu lacrimi, şi trimiteţi asupra noastră toate cele de trebuinţă sufletelor şi trupurilor noastre, şi rugaţi-L pe Hristos Dumnezeu să ne miluiască şi să facă cu noi după îndurările Sale, ca să nu pierim în păcatele noastre.
Aşa, Sfinţilor Mucenici primiţi glasul rugăciunii noastre, şi izbăviţi-ne cu mijlocirile voastre de foamete, de molimă, de cutremur, de potop, de foc, de grindină, de sabie, de năvălirea celor de alt neam şi de războiul cel dintre noi, de moartea năprasnică şi de toate nevoile, necazurile şi bolile, ca pururea fiind întăriţi cu rugăciunile voastre sa preaslăvim pe Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, dimpreună şi Celui Fără de început al Său Părinte şi Preasfântului Duh, în vecii vecilor.
Amin”.
FOTO: Doxologia






