Și-a SNOPIT sora și și-a amenințat mama: Un bărbat din județul Tulcea a fost reținut după un scandal monstru

Știrile zilei
Un bărbat din județul Tulcea a ajuns după gratii pentru 24 de ore după ce, beat fiind, și-a bătut una dintre surori, iar apoi și-a amenințat mama și celelalte surori pentru a le împiedica să alerteze poliția.
La data de 10 noiembrie 2025, în jurul orei 11:00, polițiștii Poliției Orașului Sulina, județul Tulcea, au fost sesizați telefonic de către o femeie din localitate cu privire la faptul că sora sa ar fi fost agresată fizic de fratele lor, pe fondul consumului de alcool, la domiciliul mamei acestora.
Din verificările efectuate de polițiști a rezultat că, în urma unui conflict spontan, bărbatul și-ar fi lovit sora cu pumnii la nivelul feței, provocându-i leziuni vizibile.
Totodată, acesta ar fi adresat amenințări la adresa mamei și a surorilor sale, cu scopul de a le împiedica să sesizeze organele de poliție.
Polițiștii au aplicat formularul de evaluare a riscului, rezultând risc iminent, motiv pentru care a fost emis un ordin de protecție provizoriu împotriva agresorului.
„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, amenințare și influențarea declarațiilor.
Totodată, asupra acestuia a fost dispusă la data de 13.11.2025, măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat instanței de judecată cu propunere altei măsuri”, au transmis polițiștii IPJ Tulcea.
Citește și:
Trei șoferi depistați băuți sau cu permisul suspendat în Mereni, Cumpăna și Limanu





