Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate a transmis un ultimatum prin președintele Comisiei de Buget Finanțe a Camerei Deputaților referitor la actualizarea soldei de grad și rezolvarea inechităților din sistem

Știrile zilei
Comandorul (r) Ilie Truță, vicepreședinte responsabil pentru zona de Sud-Est în Comitetul Director al Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, alături de Col (r) Ion Ciobanu, Prim Vicepreședinte Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din cadrul MApN Constanța, s-a întâlnit zilele acestea cu Bogdan Huțucă, președintele Comisiei de Buget Finanțe din cadrul Camerei Deputaților căruia i-a transmis notificările pe care membrii SCMD le au. De altfel, acestea sunt binecunoscute și au făcut subiectul a numeroase proteste și poziții publice pe care membrii SCMD le-au manifestat în spațiul public în ultimele luni.
Comandorul (r) Ilie Truță a înmânat președintelui Comisiei de Buget Finanțe și manifestul de protest al rezerviștilor din Constanța și a solicitat ca până la încheierea mandatului actualilor parlamentari situația prin care trec rezerviștii la acest moment să fie rezolvată.

Întâlnire Bogdan Huțucă – rezerviștii constănțeni
Vorbim despre actualizarea soldei de grad și înlăturarea inechităților din sistem, așa cum se întâmplă acum în situția civililor.
Manifestul de protest urmează a fi înmânat și liderului PSD Constanța, senatorul Felix Stroe, liderului USR Constanța, Stelian Ion, dar și coordonatorului AUR Constanța, Mohammad Murad.
Reamintim că la începutul lunii iunie 2024, cadrele militare disponibilizate au organizat un miting de protest în Capitală la acțiune urmând să se alăture și rezerviștii din Constanța. Acestă acțiune vine ca urmare a faptului că revendicările solicitate la mitingul de protest desfășurat în data de 9 mai la sediul MApN au fost soluționate într-o măsură foarte mică.
Principala revendicare a protestatarilor a vizat majorarea soldei de grad la nivelul acordat angajaţilor din MApN şi MAI aflaţi în activitate.
Ulterior protestului din 7 iunie 2024, premierul Marcel Ciolacu a promis că pentru pensionarii rezervişti din MApN şi MAI se vor găsi „soluţii compensatorii” legate de solicitarea acestora privind majorarea soldei de grad care să le crească veniturile.
Citește și: