ȘOCANT! Cinci minori din Lipnița, care au fost spălați cu o substanță toxică folosită împotriva râiei la animale, internați la Spitalul Județean Constanța
Știrile zilei
Cinci minori, cu vârste cuprinse între 3 și 15 ani au fost internați în cursul serii de duminică la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța după ce au fost spălați cu o substanță toxică folosită împotriva râiei la animale.
Când au fost preluați în Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul SCJU Constanța prezentau tremor, delir, halucinații, transmit repreentanții unității spitalicești.
Una dintre minore, a fost adusă în comă, fiind internată în terapie intensivă. Ceilalți, au fost internați în compartimentul terapie acută.
Datorită tratamentului și îngrijirilor de specialitate, starea lor de sănătate s-a îmbunătățit, evoluția fiind favorabilă.
O stare mai gravă o are un copilaș de câțiva ani care se află în spital de vineri, 10 mai 2024, după ce ar fi înghițit, o substanță toxică asemănătoare celei cu care au fost spălați copiii din Lipnița.
„Un alt minor adus la spital în cursul zilei de vineri, este în stare foarte gravă, după ce ar fi ingerat tot o substanță toxică. Echipele medicale depun toate eforturile pentru salvarea pacientului”, a declarat Crina Kibedi, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța.