ȘOCANT Leșuri de ovine împrăștiate pe Autostrada A2, între Cernavodă și Medgidia. Ar fi căzut dintr-o mașină. Traficul este BLOCAT

Știrile zilei
Imagini șocante pe Autostrada A2, în această seară, după ce mai multe leșuri de ovine au fost împrăștiate pe carosabil, între kilometrii 160 și 180, pe sensul de mers către Constanța.
Situația a fost semnalată de participanți la trafic, iar autoritățile au intervenit de urgență pentru degajarea drumului și prevenirea unor posibile accidente.
La fața locului intervine Detașamentul Cernavodă, cu o autospecială de stingere, echipată pentru a asigura securizarea zonei și pentru a facilita îndepărtarea cadavrelor animalelor de pe carosabil.
UPDATE:
Potrivit ISU Dobrogea, la locul intervenție au fost găsite resturi de animale în urma sacrificării. Cazul rămâne în gestionarea poliției și DRDP.
A fost anunțat și DSVSA Constanța.
Începând cu ora 23.15, autostrada A2, între km 160 și 192, a fost închisă temporar.
Circulația a fost deviata pe DN3.
UPDATE 2:
Iată ce a transmis oficial IPJ Constanța după miezul nopții:
„La data de 10 decembrie a.c., în jurul orei 22:45, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au fost sesizați cu privire la faptul că, pe Autostrada A2, între kilometrul 160 și 192, pe partea carosabilă, s-ar afla resturi de origine animală, existând riscul producerii unor evenimente rutiere.
Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, au semnalizat zona, au dispus măsuri de restricționare și dirijare a traficului rutier și au acționat pentru înăturarea pericolului privind siguranța participanților la trafic.
În urma verificărilor a fost identificat conducătorul unui ansamblu de vehicule care transporta subproduse de origine animală, fără a fi luate măsurile necesare pentru prevenirea scurgerii acestora pe carosabil.
Cercetările au fost preluate de polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu, în vederea stabilirii împrejurărilor în care era efectuat transportul și luării măsurilor legale ce se impun”.
UPDATE 3:
„Urmare a mai multor apeluri 112 privind faptul că, pe autostrada A2, pe sensul către Constanța ar fi fost identificate, pe carosabil, mai multe leșuri de animale, vă comunicăm următoarele:
Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu au identificat, în localitatea Bărăganu, un ansamblu auto, din care se presupune a fi căzut deșeurile.
Din primele verificări a reieșit faptul că transportul era însoțit de documente întocmite necorespunzător.
Ansamblul auto a fost indisponibilizat, în vederea continuării cercetărilor.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de colectarea sau transportul deșeurilor cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniu, respectiv neasigurarea încărcăturii deșeurilor pe durata și pe parcursul tranzitării teritoriului României, conform art. 66 din O.U.G. 92/2021.”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța, în această dimineață.
UPDATE 4:
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că circulația rutieră este oprită pe sensul de mers spre litoral al autostrăzii A2 București-Constanța, la kilometrul 160+300 de metri, în zona localității Cernavodă, județul Constanța, după ce mai multe ovine decedate au căzut pe suprafața de rulare dintr-un autocamion. Nu sunt înregistrate persoane rănite, însă traficul rutier se desfășoară deviat pe DN 22C, pentru a permite curățarea carosabilului. Se estimează reluarea normală a traficului după ora 07:30.
Citește și:




