Societatea Arhi Plus Craft SRL a primit undă verde de la Primărie pentru două imobile: iată unde vor fi construite

Știrile zilei
Firma Arhi Plus Craft SRL a obținut, pe data de 7 august, de la Primăria Constanța, două certificate de urbanism pentru realizarea unor investiții imobiliare în municipiul Constanța, vizând construirea de imobile cu locuințe colective, împrejmuirea terenurilor și organizarea de șantier.
Primul certificat, cu numărul 2030, a fost emis pentru un teren situat pe strada Verde nr. 31, lot 2 și lot 1. Potrivit documentului, acesta poate fi utilizat pentru construirea unui imobil de locuințe colective, împrejmuirea terenului și organizarea șantierului necesar execuției. Certificatul este valabil 12 luni, până la data de 7 august 2026.

Al doilea certificat de urbanism, cu numărul 2029, a fost emis în aceeași zi, pentru un teren de pe strada Dezrobirii nr. 88. În acest caz, proiectul vizează construirea unui imobil de locuințe colective cu spațiu comercial la parter, alături de lucrările conexe de împrejmuire și organizare de șantier. Valabilitatea acestui certificat este de 24 luni, până la data de 7 august 2027.

Ambele documente au fost eliberate în vederea obținerii autorizației de construire, etapă obligatorie în demararea oricărui proiect imobiliar.
Arhi Plus Craft SRL, profit de peste 42.000 lei în 2024
Potrivit listafirme.ro, site consultat pe data de 7 augyst 2025, firma a fost înființată în martie 2017 și este specializată în activități de arhitectură și urbanism. Cu o experiență de peste 8 ani pe piața locală, compania oferă servicii profesionale în elaborarea planurilor și proiectelor pentru clădiri, precum și în planificarea urbană și amenajarea teritoriului. Firma are sediul social pe bulevardul Tomis 14, etaj P, camera 1, Constanța. ându-și astfel clar aria de expertiză. Pălimaru Constantin Alin este asciat unic și administartor.
În anul 2024, firma a declarat o cifră de afaceri de 650.607 lei, 4 salariați, un profit de 42.210 lei și datorii de 281.479 lei.

Sursă foto: Freepik.com
Citește și:







