Spirit civic la Constanța: doi hoți de flori, prinși și amendați după sesizările cetățenilor

Știrile zilei
Constănțenii dau dovadă de responsabilitate civică și contribuie activ la protejarea spațiilor verzi din oraș. Datorită sesizărilor venite din partea cetățenilor, două persoane care au sustras flori din domeniul public au fost identificate și sancționate de polițiștii locali.
Incidentul a avut loc în cursul serii de ieri, în jurul orei 21:50, pe bulevardul 1 Decembrie, pe sensul de mers către Casa de Cultură din Constanța. Martorii au observat cum cele două persoane rupeau flori din spațiile verzi și au alertat autoritățile.
În urma verificărilor, polițiștii locali le-au depistat astăzi în zona Piața Abator, în timp ce încercau să vândă ambulant florile sustrase. Pentru faptele comise, acestea au fost sancționate contravențional atât pentru distrugerea materialului dendrologic fără acordul autorităților, cât și pentru comercializarea ilegală a florilor.
Valoarea totală a amenzilor aplicate se ridică la 4.600 de lei, iar florile au fost confiscate ca măsură complementară.
Autoritățile fac apel la cetățeni să rămână vigilenți și să semnaleze orice act de vandalism.
„Vă rugăm să nu asistați impasibili la astfel de fapte și să protejați spațiul verde al orașului. În cazul în care observați sustrageri sau distrugeri, sesizați imediat autoritățile competente”, au transmis reprezentanții Direcției Generale Poliția Locală Constanța.







