Stelian Tocia a fost condamnat definitiv la 8 ani şi 6 luni de închisoare pentru contrabandă de țigări

Știrile zilei
Fostul patron al clubului Morgana din Constanța, Stelian Tocia, a fost condamnat definitiv astăzi de judecătorii Curții de Apel București, la 8 ani şi 6 luni de închisoare. Decizia este definitivă. Stelian Tocia este cercetat alături de alte persoane, în stare de arest preventiv, de procurorii DNA, în dosarul acțiunii din Portul Constanța, din 30 decembrie 2023.
Stelian Tocia a fost acuzat de săvârşirea a două infracţiuni aflate în concurs real, respectiv o infracţiune de contrabandă în formă continuată, prev. de art. 270 alin. 3 şi art. 274 din Legea 86/2006 (trei acte materiale) cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. şi o infracţiune de contrabandă, prev. de art. 270 alin. 2 lit. a şi art. 274 din Legea 86/2006, ambele cu aplicarea art.38 alin.l C.pen.
În același dosar, Apostol Cristian-Ionuţ a primit șapte ani de închisoare.
Acesta a fost deferit justiției pentru două infracţiuni aflate în concurs real, respectiv o infracţiune de contrabandă în formă continuată, prev. de art. 270 alin. 3 şi art. 274 din Legea 86/2006 (3 acte materiale) cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. şi o infracţiune de contrabandă, prev. de art. 270 alin. 2 lit. a şi art. 274 din Legea 86/2006, ambele cu aplicarea art.38 alin.l C.pen.
Asta în timp ceIvănuş Florin-Tinel – bănuit de săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prev. de art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. (2 acte materiale) – a fost condamnat la pedeapsa închisorii de doi ani.
Tocia a fost patron al cluburilor Morgana din București și Constanța, alături de Joshua Castellano, patronul de la Bamboo.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și: