VIDEO Tâlhar GHINIONIST: A amenințat o angajată și a furat mai multe carduri. Din păcate pentru el, cardurile erau goale

Știrile zilei
Un tânăr de 26 de ani a fost arestat după ce ieri, 25 iulie, a furat mai multe carduri din vestiarul unui magazin, amenințând, totodată, o vânzătoare, pentru a putea pleca cu bunurile.
Astfel, ieri, 25 iulie, polițiști din cadrul Biroului Investigații Criminale, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, au reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, un tânăr de 26 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată și complicitate la infracțiunea de tentativă la efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.
În fapt, din materialul probator administrat, s-a reținut că, la data de 16 iulie, tânărul ar fi pătruns fără drept în vestiarul unui spațiu comercial din municipiu, de unde ar fi sustras bani și carduri bancare, și ar fi amenințat o persoană angajată la societatea în cauză, pentru a putea pleca cu bunurile
De asemenea, tânărul ar fi încercat să folosească unul dintre cardurile bancare sustrase, operațiune însă nefinalizată, din lipsă de fonduri.
La data de 25 iulie, Judecătoria Brăila a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și a dispus măsura arestării preventive față de tânărul în cauză, pentru 30 de zile, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Citește și:
Șofer rupt de beat, tras pe dreapta la Mangalia. Cireașa de pe tort? Avea deja permisul suspendat




