Tânăr arestat preventiv după ce a furat haine dintr-un centru comercial și a agresat o angajată din Constanța

Știrile zilei
Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut un tânăr, de 24 de ani, cercetat pentru comiterea faptei.
Din cercetările efectuate de către polițiști a reieșit faptul că, la data de 6 iulie a.c., în jurul orei 19.00, tânărul ar fi sustras dintr-un centru comercial mai multe articole vestimentare.
Ulterior, în timp ce ar fi încercat să iasă din magazin cu bunurile sustrase, pentru a-și asigura scăparea, ar fi agresat fizic o femeie, de 50 de ani, angajată a centrului comercial.
În cursul zilei de astăzi, 9 iulie, în urma administrării probatoriului în cauză, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior fiind prezentat procurorului de caz, în vederea sesizării instanței de judecată, care a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
La aceeași dată, persoana cercetată a fost introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.





