Poliţiştii de investigaţii criminale din Constanța au depistat un bărbat care era urmărit internaţional pentru infracțiuni care ar fi fost comise pe teritoriul Franței. Schimbul de date şi informaţii a fost asigurat prin Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională.

La data de 18 septembrie a.c., poliţiştii de investigații criminale din cadrul I.P.J.  Constanța au depistat un bărbat de 28 de ani, din Năvodari, pe numele căruia exista un mandat european de arestare, emis de autorităţile franceze.

Cel în cauză a fost dat în urmărire internaţională, fiind bănuit de comiterea unor infracțiuni de constituirea unui grup infracțional organizat, proxenetism și spălarea banilor, fapte comise pe teritoriul Franței.

Pentru depistarea acestuia, poliţiştii constănțeni au beneficiat de date şi informaţii suplimentare obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Poliţiei Române.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al I.P.J. Constanța.

În cursul zilei de astăzi, acesta va fi prezentat Curții de Apel Constanța cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 15 zile, în vederea predării către autorităţile franceze.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.