Trafic BLOCAT pe DN1. Un autocar în care se aflau 71 de oameni s-a tamponat cu un autoturism. Mai mulţi oameni primesc îngrijiri medicale

Știrile zilei
Un accident rutier s-a produs duminică în Sinaia, între un autocar cu 71 de ocupanți și un autoturism cu patru persoane, informează informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova.
Conform sursei citate, autocarul s-a tamponat cu un autoturism în care erau patru ocupanţi.
„Este asistat la faţa locului un ocupant de la bordul autoturismului şi alţi 4 ocupanţi din autocar, care au suferit atacuri de panică. Nu sunt probleme deosebite”, au transmis reprezentanţii ISU Prahova, conform Agerpres.
Accidentul s-a produs pe drumul naţional DN 1, pe sensul de mers Braşov către Bucureşti, iar traficul în zonă este restricţionat.
UPDATE:
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Româneinformează că traficul se desfășoară îngreunat pe DN 1 București – Brașov, în apropierea localității Sinaia, județul Prahova, după ce un autoturism a intrat în coliziune cu un autocar, care transporta turiști străini. În urma accidentului, trei persoane din autoturism necesită îngrijiri medicale.
Se estimează reluarea circulației rutiere în condiții normale după ora 13:00.
Foto: Info Trafic Prahova







