Tragedie în prima zi de Paște! O persoană a ars de vie într-un incendiu pornit de la o candelă
Știrile zilei
Echipajele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă au avut, în ultimele 24 de ore, 1.470 de intervenţii, numărul fiind în creştere cu aproximativ 7% faţă de perioada similară a anului trecut. În Bucureşti, un incendiu izbucnit de la o lumânare lăsată aprinsă şi nesupravegheată a cuprins un apartament situat la etajul 12 al unui bloc. O persoană a fost găsită carbonizată în locuinţă.
O intervenție complexă a avut loc, în această dimineață, într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenției au constatat că incendiul se manifesta la etajul 12 al unui bloc de locuințe cu 14 niveluri, iar casa scării era inundată cu fum. Din nefericire, o persoană a fost găsită carbonizată în balconul locuinței afectate de incendiu.
Totodată, alte trei persoane au fost evacuate preventiv de la etajele superioare, nefiind necesar transportul acestora la unități spitalicești. În urma cercetărilor efectuate, pompierii au stabilit drept cauză probabilă a producerii incendiului o lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată.
„Recomandăm cetățenilor să respecte câteva reguli esențiale pentru a nu deveni victime ale incendiilor. Este important ca lumânările sau candelele aprinse să fie așezate într-un suport incombustibil (exemplu: într-o farfurie cu puțină apă) și să nu fie amplasate în apropierea hainelor sau a altor textile.
În nicio situație, nu lăsați lumânările sau candelele aprinse nesupravegheate și nu adormiţi cu lumânările aprinse”, au transmis reprezentanții IGSU.