Noaptea trecută, pompierii au fost alertați să intervină în satul Movila Verde, care aparține de comuna Independența, după ce o casă a luat foc iar o femeie a fost prinsă în interior.
La fața locului a intervenit o autospecială de stingere de la Garda Chirnogeni iar în ajutorul femeii a ajuns și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
Femeia, de aproximativ 60 de ani, care a fost scoasă de medici din casă, avea arsuri pe membre și scalp iar echipajul medical de la fața locului i-au oferit primul ajutor. Din păcate, femeia a decedat la scurt timp.
Cauza probabilă a incendiului, stabilită de pompieri, a fost fumatul în interiorul casei. În urma incendiului a ars patul și o cameră.
Publicitate