Trageri loto cu probleme tehnice și numere la Joker extrase de două ori. Ce a transmis Loteria Română

Știrile zilei
Loteria Română informează jucătorii că, în cadrul tragerii Joker 5/45 din data de 29 octombrie 2026, a avut loc un incident tehnic la echipamentul de extragere, care a împiedicat pătrunderea tuturor celor 45 de bile în urna de amestecare.
În timpul tragerii, s-a constatat că una dintre bile nu ajunsese în urna de amestecare, motiv pentru care Comisia de tragere a dispus oprirea și reluarea extragerii.
Ulterior, în urma verificărilor, s-a constatat că alte patru bile nu se aflau în urna de amestecare, anunță Loteria Română. În aceste condiții, Comisia de tragere a decis anularea extragerii și reluarea integrală a acesteia, în conformitate cu procedurile interne aplicabile.
Noua extragere s-a desfășurat după verificarea și confirmarea prezenței tuturor celor 45 de bile în urna de amestecare, cu respectarea condițiilor necesare asigurării egalității de șanse pentru toate numerele participante.
Rezultatele oficiale și valabile sunt cele obținute în urma extragerii finale, validate de Comisia de tragere.







