Trei magistrați constănțeni, propuși pentru continuarea delegării în funcțiile pe care le dețin în Constanța și Mangalia. Cine sunt aceștia

Știrile zilei
Pe ordinea de zi a Secției de Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii care va avea loc pe 17 iulie 2024, de la ora 10.00, se regăsesc și trei puncte care vizează magistrați din județul Constanța.
Acestea vizează propuneri de delegări în funcție:
- Propunerea de delegare în funcția de prim procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța a Alexandru Daniel Olteanu, procuror în cadrul acestei unități de Parchet;
- Propunerea de prelungire a delegării în funcția de procuror general adjunct la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a Teodora Elena Rotea, procuror în cadrul acestei unități de Parchet;
- Propunerea de prelungire a delegării în funcția de prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia a Alexandru Bogdan Andrei, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța;
Reamintim că magistratul Andrei Alexandru Bogdan este încadrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, dar își desfășoară activitatea la Parchetul Judecătoriei Mangalia, unde a fost delegat pe postul de conducere încă din luna iulie 2023.
Teodora Elena Rotea, procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, parchet ce are în subordine toate unitățile de anchetă din Dobrogea, a fost propusă pentru a fi delegată în continuare în funcția de conducere.
Teodora Elena Rotea a fost delegat inițial în funcția de conducere din Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța la începutului acestui an, delegarea fiind valabilă începând cu 1 februarie 2024, pe o perioadă de maxim șase luni.
Anterior delegării în funcția de procuror general adjunct, magistratul a asigurat funcția de procuror șef al Secției Judiciare din PCA Constanța.
Magistratul Alexandru Daniel Olteanu, care asigură cu delegație funcția de prim-procuror al Parchetului Judecătoriei Hârșova, a fost propus pentru a fi delegat adjunct al Parchetului Judecătoriei Constanța.







