Tribunalul Constanța, anunț IMPORTANT în dosarul lui Doru Colgiu, directorul Goldterm SA Mangalia

Știrile zilei
Judecătorii de la Tribunalul Constanța au fixat primul termen în dosarul în care Doru Colgiu, director al SC Goldterm SA (societate comercială ce aparține Consiliului Local Mangalia), a fost deferit justiției de procurorii DNA Constanța.
Colgiu este acuzat de trafic de influență.
Conform portalului instanțelor de judecată, Tribunalul Constanța a fixat primul termen în cauză, în faza camerei preliminare, pentru data de 30 octombrie 2024.
La finele acestei proceduri, instanța poate dispune începerea procesului, însă poate decide retrimiterea dosarului la DNA pentru completarea ori refacerea urmării penale.
Oricare va fi decizia tribunalului, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
Arest la domiciliu
Doru Colgiu a fost reținut în iulie 2024. Luni, 7 octombrie 2024, Tribunalul Constanța a admis cererea formulată de DNA Constanţa şi de Colgiu și a hotărât înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a arestului la domiciliu.
Decizia nu este definitivă.
În iulie 2024, DNA a informat că în ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
„La sfârșitul lunii iunie – începutul lunii iulie 2024, inculpatul Colgiu Doru, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins, printr-un intermediar, de la un om de afaceri suma de 15.000 euro, pentru a-și trafica presupusa influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra funcționarilor publici din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia și Poliției Locale Mangalia și că-i va determina pe aceștia să permită ca societatea omului de afaceri să-și desfășoare activitatea în continuare, fără autorizație de funcționare.
În contextul menționat mai sus, la data de 09 iulie 2024, inculpatul ar fi primit suma de 60.000 lei din banii pretinși inițial, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 10 iulie 2024, inculpatul Colgiu Doru urmează să fie prezentat Tribunalului Constanța, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Cu ocazia efectuării unei percheziții la domiciliul inculpatului au fost identificate și ridicate sumele de 166.740 lei, 17.800 euro și 1.000 de dolari.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“.
Trimiterea în judecată reprezintă o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
MINUTĂ Doru Colgiu pus în libertate de Tribunalul Constanța, la cererea DNA








