Tribunalul Constanța validează dosarul asistenților medicali din Constanța acuzați de luare de mită! Începe procesul. Decizia nu este definitivă
Știrile zilei
Judecătorii de la Tribunalul Constanța au validat dosarul în care trei asistenți medicali din cadrul Serviciului de Medicină Legală Constanța, respectiv Serviciul de Anatomie Patologică din cadrul SCJU Constanța, sunt acuzați că ar fi primit în mod repetat diverse sume de bani, în vederea îndeplinirii atribuțiilor acestora de serviciu.
Vineri, 18 octombrie 2024, Tribunalul Constanța a constatat competenţa materială după calitatea persoanei şi teritorială a Tribunalului Constanţa în soluţionarea prezentei cauze penale, legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în prezenta cauză penală.
Pe cale de consecință, Tribunalul Constanța a dispus începerea judecăţii.
Decizia nu este una definitivă, aceasta putând fi contestată la instanța superioară, respectiv la Curtea de Apel Constanța.
„Solutia pe scurt: În baza art. 342 C.proc.pen. rap. la art. 346 alin. 2 C.proc.pen. Respinge ca neîntemeiate cererile şi excepţiile invocate de inculpaţii Cristea Silvian şi Alexiu Emil, prin apărătorii aleşi.
În baza art. 342 C.proc.pen. rap. la art. 35 alin. 1 C.proc.pen. şi art. 41 alin. 1-3 C.proc.pen.
Constată competenţa materială, după calitatea persoanei şi teritorială a Tribunalului Constanţa în soluţionarea prezentei cauze penale. În baza art. 342 C.proc.pen. rap. la art. 346 alin. 2 C.proc.pen.
Constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în prezenta cauză penală. Dispune începerea judecăţii.
Cu contestaţie în 3 zile de la comunicarea încheierii.
Pronunţată azi, 18.10.2024, prin punerea la dispoziţie a soluţiei prin mijlocirea grefei instanţei“.
Oficial de la Parchetul Tribunalului Constanța
Amintim, în iulie 2024, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța a anunțat trimiterea în judecată a unui număr de trei persoane (Alexiu Emil, Cristea Silvian și Ochiuleţ Cristian), unul în stare de arest preventiv iar ceilalți doi, sub control judiciar, fiecare dintre aceştia fiind bănuit de luare de mită în formă continuată.
„S-a reținut, ca stare prezumtivă de fapt, că în perioada aprilie – mai a anului 2024, cei trei inculpați, care aveau la data săvârșirii faptelor calitatea de asistenți medicali în cadrul Serviciului de Medicină Legală Constanța, respectiv Serviciul de Anatomie Patologică din cadrul SCJU Constanța, au primit în mod repetat diverse sume de bani, în vederea îndeplinirii atribuțiilor acestora de serviciu.
Totodată, în cauză a fost instituită măsura asigurătorie a sechestrului, asupra sumelor de 31.900 lei respectiv 2.200 lei, ridicată de la doi dintre inculpaţi.
Precizăm că trimiterea în judecată reprezintă o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție“, conform unei informări oficiale a procurorilor.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Ce a decis Tribunalul Constanța în cazul fetiței care a mâncat la jeleuri cu Canabis la o petrecere