ULTIMA ORĂ Agresorul din Cogealac, care a bătut un bărbat până l-a trimis la spital, a mai fost condamnat pentru tentativă de omor

Știrile zilei
Bărbatul de 33 de ani din Cogealac, care și-a bătut prietenul de pahar până la trimis la spital, a fost arestat. Polițiștii spun că acesta a mai fost condamnat în trecut, pentru tentativă la omor.
Potrivit IPJ Constanța, urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Cogealac, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut un bărbat, de 33 de ani, cercetat pentru săvârșirea faptei.
Astfel, la data de 1 octombrie, pe fondul unui conflict spontan și al consumului de băuturi alcoolice, cel în cauză ar fi agresat fizic un alt bărbat, de 39 de ani.
Persoana vătămată a fost transportată la spital.
Din verificările efectuate de către polițiști a reieșit faptul că bărbatul cercetat are antecedente penale, aflându-se în stare de recidivă, fiind condamnat anterior pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor.
În urma administrării probatoriului în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
În cursul zilei de ieri, 3 octombrie, acesta a fost prezentat procurorului de caz cu propunere de sesizare a instanței de judecată, care a admis arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Citește și:







