Un complex turistic din Corbu, compus din șase căsuțe cu foișor, se vinde cu peste 170.000 de euro

Economie
De către Nicoleta Borzea
În localitatea Corbu, una dintre cele mai în vogă destinații de pe litoralul românesc, se află o oportunitate de investiție – un complex turistic numit „Căsuțe La Corali”. Acum afacerea lansată în 2018 se vinde cu 175.000 de euro și este pregătită pentru preluare imediată.
Complexul este perfect operațional este clasificat de Ministerul Turismului la 3 stele și include: șase căsuțe turistice individuale, fiecare cu baie proprie, aer condiționat și mobilă modernă, ce oferă confort și intimitate turiștilor, o bucătărie complet echipată, ideală pentru servirea mesei turiștilor, un foișor de 30 mp cu grătar, spațiu perfect pentru relaxare, dar și un garaj de 15 mp cu beci, cameră tehnică și cameră pentru personal cu baie proprie, se spune în anunțul postat pe Storia.ro.
Proprietatea are dotări moderne și sustenabile: apă curentă și curent trifazic (380V), fosă septică cu posibilitate de racord la canalizare, panouri solare – eficiență energetică și reducerea costurilor și aer condiționat în fiecare unitate. Proprietatea are o fundație solidă de 220 mp, proiectată pentru P+1+M, oferind posibilitatea dezvoltării unui corp nou de clădire.
Situat la intrarea pe prima stradă betonată către mare, complexul beneficiază de acces facil și poziționare strategică în Corbu – o zonă căutată pentru plajele sălbatice și atmosfera liniștită.








