Un medic rezident a fost găsit DECEDAT în toaleta spitalului în care lucra: Primele ipoteze

Știrile zilei
Un medic rezident a fost găsit decedat în toaleta spitalului în care lucra.
Medicul intrase de gardă ieri dimineață. Colegii lui sunt cei care au descoperit trupul neînsuflețit în cursul după amiezii, după ce acesta nu ar mai fi răspuns la telefon.
Alarma a fost dată în cursul după-amiezii. Medicul rezident ar fi fost găsit fără viată, iar colegii au început imediat manevrele de resuscitare, însă, din păcate, viața acestuia nu a mai putut fi salvată.
Potrivit surselor Observator, cauza morții ar fi o supradoză autoinjectată.
Medicul era apreciat de colegi și nu crease probleme în spital. Lăsa în urmă doi copii mici, ambii cu vârste de până la trei ani. Tragedia readuce în atenție o problemă cunoscută, dar nerezolvată: suprasolicitarea medicilor.
Aproape 50 de medici au murit în timpul gărzilor sau imediat după gardă în ultimii 20 de ani.
FOTO cu rol ilustrativ
Citește și:





