Un nou drog a intrat pe piața din România: Ce este Donkey Kong, cu potențial letal în rândul consumatorilor
Știrile zilei
Recent, pe „piața drogurilor” din România a intrat o pastilă de ecstasy numită generic „Donkey Kong” „(n.r.substanța activă -metilendioxi-N-metilamfetamină-MDMA) din familia amfetaminelor) care face ravagii în rândul tinerilor.
În distribuirea acestor droguri, ce urmau să ajungă la consumatorii din Vaslui, au fost implicate șase persoane. Patru au ajuns preventiv după gratii, iar celelalte două sunt cercetate sub control judiciar.
Deși la nivel european au fost emise avertismente publice cu privire la apariția pastilei ecstasy „Donkey Kong”, până la acest moment, în țara noastră nu au fost transmise date cu privire la efectele acestei forme de drog, arată Știripesurse.
“De ani buni se știe la nivel european că pastila de ecstasy Donkey Kong, de culoare portocalie este una foarte periculoasă deoarece, în urma capturilor realizate de către autorități, s-a constatat că are o concentrație crescută.
Sistemul de Avertizare Timpurie privind Drogurile din Belgia (BEWSD – Belgian Early Warning System on Drugs) a emis un avertisment public în legătură cu faptul că aceste comprimate au între 175 mg și 230 mg de MDMA per tabletă.
Ce trece peste 200 mg de MDMA au definit un potențial letal”, spune Cătălin Țone, fostul șef al Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) București și un înverșunat luptător împotriva vânzării și consumului de stupefiante
FOTO: X
Citește și: