Șofer
Șofer
Astăzi, polițiștii Serviciului Rutier Constanța au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 34 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și deținere de droguri de risc, fără drept.

La data de 2 noiembrie a.c., în jurul orei 19.10, acesta ar fi condus un autoturism pe D.N. 22, în comuna Lumina.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Publicitate
Energia Residence apartamente de vanzare Constanta

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În urma efectuării controlului vehiculului, în autoturismul condus de acesta au fost descoperite două folii de staniol, care conțineau o substanță susceptibilă a avea afecte psihoactive.

În cauză, dosarul a fost înaintat Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, potrivit competenței. Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, fiind condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Astăzi, 3 noiembrie, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, în vederea continuării cercetărilor.

FOTO: Ilustrativ

Citește și:

Doi tineri, prinși cu pliculețe de droguri, pe strada Cumpenei din Constanța: Le-au picat polițiștilor în brațe

Ne puteți urmări și pe Facebook, Twitter sau Google News!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.