UPDATE EXPLOZIE în Constanța! Două victime transportate la spital. Ferestre sparte, parchet distrus, uși deteriorate

Știrile zilei
O explozie s-a produs în această dimineață, 26 decembrie 2024, în jurul orei 10.00, în Constanța, pe strada Calomfirescu din oraș.
Două persoane au fost transportate la spital, ambele având în jur de 60 de ani.
Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, această explozie a fost urmată de incendiu.
La fața locului au fost direcționate echipajele din cadrul Detașamentului Fripis al inspectoratului, care au intervenit cu trei autospeciale cu apă și spumă, o autospecială pentru intervenție incendiu, una de descarcerare și un echipaj SMURD.
Conform sursei citate, explozia s-a produs de la o butelie care se afla într-o încăpere de 16 mo, la demisolul unei clădiri formate din demisol și un parter mai înalt.
O explozie care a spart 15 ferestre
Nu mai puțin de 15 ferestre s-au spart în urma exploziei fiind afectată, totodată, și bucătăria de la parter, care se afla deasupra încăperii unde s-a produs explozia.
În bucătăria respectivă, geamurile au fost sparte, iar parterul a fost ridicat.
În curtea respectivă se mai aflau încă două imobile, parter și mansardă, dintre care, potrivit ISU Dobrogea, doar una a fost afectată, respectiv ușa a fost deteriorată, iar geamul spart.
Două persoane au fost transportate la spital
Trei persoane au fost implicate în eveniment, două dintre acestea fiind afectate de explozie.
Este vorba, conform ISU Dobrogea, despre două persoane de circa 60 de ani, un bărbat cu arsuri de gradul I și II pe circa 40% din suprafața corpului, dar și o femeie care a suferit un atac de panică.
Ambele persoane au fost transportate de salvatori la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.
Cea de-a treia persoană nu a fost rănită.
La fața locului s-au deplasat și echipajele Inspectoratului de Poliție al Jduețului Constanța, pentru a stabili împrejurările producerii exploziei.
Ancheta este în plină desfășurare.
UPDATE – în cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă
La data de 26 decembrie a.c., în jurul orei 09.05, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 1 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că într-un imobil de pe strada Radu Calomfirescu s-ar fi produs o explozie.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, în urma exploziei fiind rănit un bărbat, de 68 de ani, care a suferit arsuri.
Acesta a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Din primele cercetări efectuate rezultă că explozia s-ar fi produs din cauza unei acumulări de gaze.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă.
Polițiștii continuă cercetările, în vederea stabilirii împrejurărilor producerii evenimentului.
Foto cu rol ilustrativ
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Explozie în Ajunul Crăciunului într-un bloc: Zeci de oameni au părăsit panicați imobilul






