UPDATE Percheziții la Constanța: cine este femeie cercetată după ce ar fi practicat fără drept chirurgia estetică. Activitatea societății a fost suspendată

Știrile zilei
În cursul zilei de ieri, 24 iulie, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economico-Financiare, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activități.
Potrivit unui comunicat transmis de IPJ Constanța, din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în perioada 2024-prezent, o femeie, de 48 de ani, ar fi exercitat fără drept profesia de medic specialist în chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă.
Din probele administrate a reieșit că persoana cercetată, în calitate de reprezentant legal al unei societăți comerciale, ar fi efectuat proceduri de chirurgie estetică minoră fără autorizație sanitară de funcționare.
Perchezițiile au fost efectuate la sediul social din municipiul Constanța și la domiciliul persoanei în cauză, unde au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe dispozitive electronice cât și bunuri susceptibile a fi folosite în comiterea infracțiunii.
În cauză a fost dispusă măsura suspendării activității societății comericale.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic și al unei echipe de inspectori din cadrul Direcției de Sănătate Publică a Județului Constanța – Serviciul de Control în Sănătate Publică.
UPDATE:
Potrivit surselor Ziarului Amprenta, cabinetul medical în cauză se află pe bulevardul Tomis, iar medicul la care se face referire este Mihaela S.







