UPDATE VIDEO Consilierii locali din Mangalia, reuniți în ședința ordinară a lunii septembrie: șeful poliției locale a intrat în Comisia de disciplină

Știrile zilei
Consilierii locali din Mangalia s-au întrunit, vineri, 26 septembrie 2025, în ședință ordinară, în sala de ședințe a Primăriei Mangalia.
Pe oridinea de zi au fost incluse următoarele proiecte:
1. Aprobarea proceselor-verbale ale ședinței ordinare din 17.07.2025, al ședinței ordinare din 31.07.2025, al ședinței extraordinare din 12.08.2025, al ședinței extraordinare, convocată de îndată, din data de 19.08.2025, al ședinței extraordinare convocată de îndată din 03.09.2025;
3. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al Municipiului Mangalia
pentru anul 2025; inițiator viceprimar, cu atribuții de primar. Aviz Comisia Economică, Fonduri Structurale Europene – Proiectul a trecut!
3. Proiect de hotărâre privind aprobarea programului de dezvoltare al SACET Mangalia pentru anul
2025; Inițiator Viceprimar, cu atribuții de primar. Aviz Comisia Economică, Fonduri Structurale Europene;
4. Proiect de hotărâre privind reglementarea juridică a unor categorii de Autorizații de funcționare și Avize program de funcționare aferente exercițiului comercial al anului 2025; inițiator viceprimar, cu atribuții de primar. Aviz Comisia Economică, Fonduri Structurale Europene și Comisia Urbanism, Amenajarea Teritoriului și Juridică;
5. Proiect de hotărâre privind efectuarea unui audit extern al situațiilor financiare ale Municipiului
Mangalia și identificarea unor soluții pentru redresare și eficientizarea gestiunii financiare; inițiator viceprimar, cu atribuții de primar. Aviz Comisia Economică, Fonduri Structurale Europene și Comisia Urbanism, Amenajarea Teritoriului și Juridică;
6. Proiect de hotărâre privind modificarea și completarea H.C.L.nr.335/21.12.2023 privind aprobarea prețurilor, taxelor și tarifelor pentru serviciile oferite din activitățile specifice Direcției Cultură și Sport Mangalia, cu modificările și completările ulterioare; inițiator viceprimar, cu atribuții de primar. Aviz Comisia Economică, Fonduri Structurale Europene, Turism și Industrie, Comisia Urbanism, Amenajarea Teritoriului și Juridică și Comisia Socială, Sănătate, Culte și Învățământ;
7. Proiect de hotărâre privind revocarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Mangalia nr.9/18.03.2025; inițiator viceprimar, cu atribuții de primar Aviz Comisia Economică, Fonduri Structurale Europene, Turism și Industrie, Comisia Urbanism, Amenajarea Teritoriului și Juridică și Comisia Socială, Sănătate, Culte și Învățământ;
8. Proiect de hotărâre privind revocarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Mangalia
nr.11/18.03.2025; inițiator viceprimar, cu atribuții de primar Aviz Comisia Economică, Fonduri Structurale Europene, Turism și Industrie, Comisia Urbanism, Amenajarea Teritoriului și Juridică;
9. Proiect de hotărâre privind modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local Mangalia
nr.58/2018 privind mandatarea Primarului Municipiului Mangalia să semneze actele juridice pentru
bunurile imobile ce fac parte din domeniul public sau privat al U.A.T. Mangalia sau se află în
administrarea autorității administrației publice locale; inițiator viceprimar, cu atribuții de primar
Aviz Comisia Economică, Fonduri Structurale Europene, Turism și Industrie, Comisia
Urbanism, Amenajarea Teritoriului și Juridică și Comisia Socială, Sănătate, Culte și Învățământ;
10. Proiect de hotărâre privind lămurirea/ interpretarea H.C.L. nr.177/21.10.2024 privind stabilirea
impozitelor și taxelor locale pentru anul 2025; inițiator viceprimar, cu atribuții de primar
Aviz Comisia Economică, Fonduri Structurale Europene, Turism și Industrie, Comisia
Urbanism, Amenajarea Teritoriului și Juridică;
11. Proiect de hotărâre privind abrogarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Mangalia
nr.134/22.10.2021 privind dezvoltarea durabilă a stațiunilor turistice Saturn-Venus-Cap Aurora Jupiter-Neptun-Olimp în materie de construcții și documentații de urbanism; inițiator viceprimar Viceprimar, cu atribuții de primar Aviz Comisia Economică, Fonduri Structurale Europene, Turism și Industrie, Comisia Urbanism, Amenajarea Teritoriului și Juridică;
12. Proiect de hotărâre privind prelungirea contractului de concesiune nr. 5700/22.03.2000, beneficiar DELTA SRL prin administrator Moraru Florin; inițiator viceprimar, cu atribuții de primar. Aviz Comisia Economică, Fonduri Structurale Europene, Turism și Industrie, Comisia Urbanism, Amenajarea Teritoriului și Juridică;
13. Proiect de hotărâre privind prelungirea contractului de concesiune nr. 5773/23.03.2000, beneficiar DLM TRADE SRL prin administrator Săvescu Elena; inițiator viceprimar, cu atribuții de primar. Aviz Comisia Economică, Fonduri Structurale Europene, Turism și Industrie, Comisia Urbanism, Amenajarea Teritoriului și Juridică;
14. Proiect de hotărâre privind prelungirea contractului de concesiune nr. 8543/08.05.2000, beneficiar MEZOSULF SRL prin administrator Zevri Ialcin; inițiator viceprimar, cu atribuții de primar. Aviz Comisia Economică, Fonduri Structurale Europene, Turism și Industrie, Comisia
Urbanism, Amenajarea Teritoriului și Juridică;
15. Proiect de hotărâre privind demararea procedurilor administrative în vederea identificării concrete a suprafețelor de teren situate în Pădurea Comorova din Municipiul Mangalia ce pot face obiectul unei hotărâri a consiliului local privind aprobarea trecerii din domeniul privat al Municipiului Mangalia în domeniul public al Municipiului Mangalia, în vederea punerii în aplicare a Sentinței Civile nr.1062 din data de 30.07.2024 pronunțată de Tribunalul Constanța, rămasă definitivă prin Decizia Civilă nr.182 din data de 20.02.2025 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în dosarul nr.4511/118/2023; inițiator viceprimar, cu atribuții de primar. Aviz Comisia Urbanism, Amenajarea Teritoriului și Juridică și Comisia Economică, Fonduri Structurale Europene, Turism și Industrie;
16. Proiect de hotărâre privind exercitarea/neexercitarea dreptului de preempțiune cu privire la vânzarea terenului situat în Municipiul Mangalia, aflat în proprietatea SC THR Marea Neagră SA;
inițiator viceprimar, cu atribuții de primar. Aviz Comisia Urbanism, Amenajarea Teritoriului și Juridică;
17. Proiect de hotărâre privind transformarea și mutarea unor posturi din statul de funcții al Spitalului Mangalia, valabil la 01.08.2024; inițiator viceprimar, cu atribuții de primar. Aviz Comisia Socială, Sănătate, Culte și Învățământ;
18. Proiect de hotărâre privind aprobarea listei solicitanților care au acces la locuințe, a listei solicitanților care nu au acces la locuințe și a listei de priorități pentru locuințele în regim de închiriere, în Mangalia, pe anul 2024; inițiator viceprimar, cu atribuții de primar. Aviz Comisia Socială, Sănătate, Culte și Învățământ;
19. Proiect de hotărâre privind aprobarea modificării și completării HCL nr.341/21.12.2023 privind constituirea fondului de locuințe de serviciu și aprobarea Regulamentului de repartizare și închiriere a acestora, modificat și completat prin HCL nr.52/21.03.2024; inițiator viceprimar, cu atribuții de primar. Aviz Comisia Socială, Sănătate, Culte și Învățământ;
20. Proiect de hotărâre privind schimbarea locuinței deținute cu chirie de AILIESEI LILIANA
LAURA, situată în municipiul Mangalia, str. M.I. Dobrogianu, nr.65A, bl. A04, parter, ap.2, jud.
Constanța, cu o locuință vacantă; inițiator viceprimar, cu atribuții de primar. Aviz Comisia Socială, Sănătate, Culte și Învățământ;
21. Proiect de hotărâre privind schimbarea locuinței deținute cu chirie de MURAT LEILA,
situată în municipiul Mangalia, aleea Steagurilor, nr.7, bl.C9, et.4, ap.405, jud. Constanța, cu o
locuință vacantă; inițiator viceprimar, cu atribuții de primar Aviz Comisia Socială, Sănătate, Culte și Învățământ;
22. Diverse
Pe ordinea suplimentară de zi au fost incluse următoatele proiecte:
1. Proiect de hotărâre privind desemnarea membrilor din partea Municipiului Mangalia în Consiliul Director al Organizației de Management al Destinației Turistice Mangalia; inițiator viceprimar, cu atribuții de primar. Aviz Comisia Economică, Fonduri Structurale Europene, Turism și Industrie, Comisia Urbanism, Amenajarea Teritoriului și Juridică și Comisia Socială, Sănătate, Culte și Învățământ – S-au stabilit cei doi reprezentanți ai consiliului local în OMD Mangalia, Dinel Saizu și Leonard Tănase, prin vot secret. Au fost 10 voturi pentru si cinci voturi anulate
2. Proiect de hotărâre privind acordul Consiliului Local al Municipiului Mangalia cu privire la executarea lucrărilor de înființare a rețelei de distribuție gaze naturale, de către U.A.T. Comuna Albești. pe raza administrativ – teritorială a UAT Municipiul Mangalia; Inițiator Viceprimar, cu atribuții de primar Aviz Comisia Urbanism, Amenajarea Teritoriului și Juridică;
3. Proiect de hotărâre privind aprobarea dezmembrării imobilului teren în suprafață de 746 mp situat în Municipiul Mangalia, str. Augustin Buzura nr.38A, lot 54A, jud. Constanța; Inițiator Viceprimar, cu atribuții de primar Aviz Comisia Urbanism, Amenajarea Teritoriului și Juridică;
4. Proiect de hotărâre privind aprobarea dezmembrării imobilului teren în suprafață de 632 mp situat în Municipiul Mangalia, str. Augustin Buzura nr.38, inițiator viceprimar, cu atribuții de primar Aviz Comisii: Comisia Urbanism, Amenajarea Teritoriului și Juridică;
5. Proiect de hotărâre privind aprobarea programului de acțiuni comunitare pentru combaterea sărăciei și excluziunii sociale, pentru anul 2025; inițiator viceprimar, cu atribuții de primar
Aviz Comisia Socială, Sănătate, Culte și Învățământ.
UPDATE

Semiran Abdurefi, consilier local USR, a vorbit despre problema legată de hotărârea de consiliu local referitoare la proiectul cunoscut sub denumirea „sky’s the limit”. În trecut, proiectul fusese atacat de prefect pe motiv că nu exista un referat de specialitate, iar în apel s-a decis că reclamanții nu aveau calitate procesuală.
Semiran Abdurefi: „Nu este vorba doar despre o reparație morală, ci și despre o reparație legală!”
„Noi am pierdut în apel pe motiv că nu aveam calitate procesuală. Am încercat încă o dată să abrog acest HCL, conform promisiunii făcute, pentru a face puțină dreptate în această poveste cu sky’s the limit. Adică putem construi până la cer, fiindcă avem un proiect care ne permite acest lucru. Acesta, în momentul în care l-am depus acum câteva luni, a fost atacat la Prefectură pe motiv că nu avea referat de specialitate. Acum spunem că se face o reparație morală și avem și aceste rapoarte de specialitate. Mulțumesc aparatului executiv al Primăriei pentru ajutor. Dacă îmi permiteți, aș completa și eu câteva cuvinte aici: nu este vorba doar despre o reparație morală, ci și despre o reparație legală, pentru că acest HCL încălca deliberat, fără nicio reținere, toate reglementările urbanistice date de PUG, PUZ-uri și alte norme”, a declarat Semiran Abdurefi.
Semiran Abdurefi a cerut Consiliului Local să dezbată aceste acțiuni în termen de până la un an.
„Cer Consiliului Local să dezbată aceste acțiuni în termen de până la un an, pentru finalizarea procedurilor de intabulare și cadastrare a suprafețelor de pădure, astfel încât acestea să poată fi trecute ulterior în domeniul public. Aceasta este inițiativa cetățenească despre care vorbesc încă din 2022. Le mulțumesc cetățenilor Mangaliei pentru faptul că au semnat această inițiativă.
Îmi mulțumesc mie pentru reziliență și mulțumesc consilierilor locali pentru faptul că au susținut acest proiect. Vă asigur și vă garantez că procedurile privind efectuarea lucrărilor cadastrale au demarat. Vă rog frumos să aveți în vedere și sumele necesare pentru finalizarea acestora. Astăzi am făcut primul pas. Mulțumim!”, a mai spus Semiran Abdurefi.
Viceprimarul cu atribuții de primar, Paul Foleanu, a vorbit despre situația financiară dificilă a municipiului și a societății Goldterm Mangalia, despre probleme cu restanțele salariale, datoriile mari și deficiențele serviciului de iluminat, dar și de măsuri vro fi luate pentru redresare (revizii la termoficare, panouri fotovoltaice, regularizarea iluminatului public până la finalul anului).
Viceprimarul cu atribuții de primar, Paul Foleanu: „Rapoartele vor fi publicate pe site-ul Primăriei Municipiului Mangalia, care va fi funcțional începând de luni!”
„Am cerut rapoarte de activitate de la fiecare direcție din Primăria Municipiului Mangalia. Mai mult decât atât, am invitat inițial la ședință și directorii, pentru ca, în situația în care apar nelămuriri, acestea să fie clarificate pe loc. Aș vrea, pe scurt, să vă prezint situația de la Goldterm. Avem restanțe financiare și este nevoie de măsuri urgente în următoarele 30 de zile.
În prezent, există restanțe la plata salariilor aferente lunii august. Problema trebuie rezolvată până la data de 29 septembrie – 3 octombrie 2025. Nivelul salarial al majorității angajaților este la nivelul minim pe economie, conform grilei de salarizare anexate. Salariații de la Goldterm nu sunt plătiți corespunzător. Trebuie să analizăm activitatea fiecăruia și, în limita posibilităților financiare, să le ridicăm puțin grila de salarizare. Este inadmisibil ca un electrician liniar, care se urcă pe stâlpi pentru a repara sau înlocui corpuri de iluminat, să primească un salariu net de 2.700 lei.
Numărul de angajați s-a redus prin plecarea unor salariați pensionari. Conform legislației în vigoare, posturile acestora nu mai pot fi ocupate de persoane aflate deja la pensie. Goldterm are două activități principale: termoficare; mentenanța sistemului de iluminat public. La termoficare se efectuează și se vor finaliza reviziile pentru pregătirea sezonului rece, termen 15 octombrie 2025. De asemenea, se finalizează lucrările de înlocuire a 10 cazane, termen 10 noiembrie 2025.
A fost pusă în funcțiune o investiție cu fonduri proprii – panouri fotovoltaice la Centrala 13, cu o putere instalată de 48 kWh, care acoperă consumul anual al centralei. În privința prețului la gigacalorie, propunerea actuală este de 1.048 lei, comparativ cu 1.014 lei anterior. Deci, o majorare de circa 30 de lei. Cetățenii plătesc, conform hotărârii adoptate în ianuarie, un tarif de 400 lei.
Serviciul de mentenanță a fost preluat în urmă cu două săptămâni. Astăzi s-au semnat listele de predare-primire între Primăria Mangalia, SUP și conducerea Goldterm. Termenul de finalizare este 31 decembrie 2025, dată până la care toate corpurile de iluminat trebuie să fie funcționale.
La preluarea funcției interimare: în conturi speciale (taxe de promovare și dezvoltare) – 9.907.000 lei; în conturi de funcționare – 69.000 lei; cote defalcate de la bugetul de stat (destinate exclusiv arieratelor) – 10.276.739 lei. Datorii la preluare: salarii (scadente la 10) – 2.517.000 lei; contribuții buget stat – 1.174.000 lei. Împrumuturi: Banca Transilvania 1.493.368 lei; Ministerul Finanțelor 4.776.660 lei; Ministerul Finanțelor (alt credit) 3.195.694 lei; Ministerul Finanțelor (eșalonare contribuții salariale) 3.618.449 lei. Cheltuieli lunare: Salarii Primărie aprox. 3.000.000 lei; rate credite între 83.000 – 333.588 lei/lună. Plăți efectuate (perioada recentă): salarii august 2.517.000 lei; contribuții stat 1.174.000 lei; rate credite plătite conform scadențelor; arierate 3.080.000 lei (din care 2 milioane lei către Societatea Polaris și sume către Eridex, cămin de bătrâni, școli, iluminat public etc.). Achiziții recente: alimente pentru căminul de bătrâni; transport elevi; servicii de întreținere și spații verzi; servicii legislative (program juridic Sintax); mentenanță ascensoare, servicii funerare (două cazuri la căminul de bătrâni); materiale de curățenie. Toate aceste rapoarte vor fi publicate pe site-ul Primăriei Municipiului Mangalia, care va fi funcțional începând de luni”, a mai declarat viceprimarul cu atribuții de primar, Paul Foleanu.
De asemenea, viceprimarul cu atribuții de primar, Paul Foleanu, a mai spus că primăria a redus cheltuielile la telefonie și internet de la 30.000 de lei lunar la aproximativ 4.000 de lei, renunțând la 100 de numere neutilizate. Serviciile informatice esențiale funcționează printr-un program integrat, iar rectificarea bugetară votată recent va fi operațională în circa 10 zile, acoperind cheltuielile obligatorii. Plățile salariale, contribuțiile și datoriile restante au fost achitate, iar achizițiile publice sunt monitorizate riguros. Primăria are de recuperat circa 40 milioane lei de la persoane și firme care nu sunt în insolvență, bani ce ar putea fi încasați anul acesta. Toate cheltuielile sunt justificate și prioritizate pentru funcționarea eficientă a instituției.
Paul Foleanu: „Nu am bugetat cisterne de apă, torturi sau alte cheltuieli nejustificate!”
„Am redus cheltuielile Primăriei la serviciile de telefonie, de la suma de 30.000 de lei pe lună la aproximativ 4.000 de lei pe lună, pentru aceleași servicii. Diferența a rezultat prin renunțarea la circa 100 de numere de telefon, pe care nimeni nu știa unde sunt folosite. Astfel, în loc să plătim 6.000 de euro pe lună, acum vom plăti sub 1.000 de euro pentru telefonie și internet.
Cât despre perioada în care s-au plătit 5.000 de euro pe lună, domnul Boreanu știe ce a fost. Eu vă spun ce va fi de acum încolo. Am reușit să achităm serviciile programelor informatice din primărie, pentru că cetățenii trebuie să știe – iar consilierii știu deja – că toate taxele și impozitele, contabilitatea, trezoreria și alte servicii funcționează printr-un program integrat, cu mai multe module. Dacă aceste servicii nu sunt plătite, programul nu mai funcționează și întreaga activitate este blocată: nu se mai pot încasa taxe și nici efectua plăți.
Totodată, astăzi am votat o rectificare bugetară, care va fi operațională în circa 10 zile. Asta înseamnă că doar după acest termen putem efectua plăți din ea. Este necesar să fim prevăzători și să includem din timp sumele pentru serviciile obligatorii, astfel încât peste o lună să nu ne trezim fără fonduri pentru funcționare. În ceea ce privește rectificarea, vă garantez că zvonurile apărute în mediul online sunt doar aberații. Nu am bugetat cisterne de apă, torturi sau alte cheltuieli nejustificate. Am bugetat, conform legii și discuțiilor din Comisia Economică, doar datorii și cheltuieli obligatorii: telefonie, poștă, telecomunicații, energie electrică, iluminat public și alte servicii esențiale pentru funcționarea instituției.
Vă asigur că Primăria nu va mai pierde niciun leu pe achiziții inutile sau făcute doar pentru a risipi bugetul local. Toate rapoartele sunt la zi. Dacă vă întrebați de unde provin veniturile suplimentare din această rectificare, vă arăt că am justificarea fiecărui leu în programul Sobis. Mai mult, acest program estimează cu 6 milioane de lei mai mult la venituri decât am prevăzut inițial.
În prezent, Primăria are de recuperat sume considerabile: 61,9 milioane lei de la societăți aflate în insolvență (sume greu de recuperat în următorii ani); 39,1 milioane lei de la societăți și persoane fizice care nu sunt în insolvență, bani care, teoretic, ar putea fi încasați chiar anul acesta. Aceasta este situația financiară pe care am dorit să v-o prezint”, a mai spus viceprimarul cu atribuții de primar, Paul Foleanu.
Primăria Mangalia asigură transparență totală în cheltuirea banului public, spune viceprimarul cu atribuții de primar, Paul Foleanu. Directorii responsabili sunt disponibili pentru orice întrebare privind finanțele, iluminatul sau căldura, iar informațiile oficiale sunt puse la dispoziția cetățenilor pentru a evita neînțelegerile și zvonurile.
Paul Foleanu: „Vreau să fie transparență și comunicare, pentru a evita discuțiile nedorite și certurile!”
„Vreau să asigur maximă transparență în cheltuirea banului public. Orice întrebare economică poate fi adresată chiar acum directorului economic prezent în sală. De asemenea, orice întrebare legată de administrarea orașului, iluminat sau căldură poate fi adresată direct directorilor responsabili. Oricine dorește ca un funcționar din Primăria Municipiului Mangalia să fie prezent la ședință, vă garantez că acesta va fi prezent. De exemplu, dacă domnul Răzvan sau doamna responsabilă cu veniturile vor fi solicitați, în câteva minute vor fi aici. Vreau să fie transparență și comunicare, pentru a evita discuțiile nedorite și certurile. Majoritatea conflictelor apar din lipsa informațiilor. Vă punem totul la dispoziție. Vă amintesc că avem circa 20 de cereri pe accesul la informații publice, formulate de persoane care vehiculează în mediul online diverse neadevăruri”, a subliniat viceprimarul cu atribuții de primar, Paul Foleanu.
Viceprimarul cu atribuții de primar, Paul Foleanu, a mai anunțat că Primarul Mangalia a sesizat Comisia de Disciplină pentru nerespectarea atribuțiilor de serviciu de către directorul Poliției Locale, asigurând că procedura se va desfășura corect și confidențial, protejând interesele instituției și ale cetățenilor.
Viceprimarul cu atribuții de primar, Paul Foleanu: „Am sesizat Comisia de Disciplină pentru nerespectarea atribuțiilor de serviciu de către Zamfir Laurențiu, directorul Poliției Locale”
„Fiind observator al activității fiecăruia, vă informez că în orice situație de nerespectare a atribuțiilor de serviciu sau neîndeplinire a acestora, voi face demersurile necesare către organismele abilitate. Organismul competent prin lege pentru verificarea acestei situații este Comisia de Disciplină, organizată în aparatul Primarului Municipiului Mangalia. Astăzi vin în fața dumneavoastră cu o informare: am sesizat Comisia de Disciplină pentru nerespectarea atribuțiilor de serviciu de către Zamfir Laurențiu, directorul Poliției Locale. Mai multe detalii nu pot fi oferite, deoarece procedura se desfășoară cu respectarea confidențialității. Vă garantez însă că această Comisie, numită prin dispoziție de primar, își va desfășura activitatea corect, atât față de funcționarul implicat, cât și față de Primăria Mangalia și cetățenii orașului”, a mai adăugat viceprimarul cu atribuții de primar, Paul Foleanu.
Citește și:







