Vacanță stricată în Mamaia: Ea – bătută, el – arestat preventiv pentru violență în familie, după un scandal cu palme, în fața hotelului!

Știrile zilei
Vacanță stricată pentru un cuplu aflat în concediu în stațiunea Mamaia, din județul Constanța: cei doi tineri s-au certat în fața unui hotel din stațiune și, spun martorii, bărbatul nu s-ar fi sfiit să o agreseze fizic pe iubita sa!
Oamenii au chemat poliția, iar bărbatul, în vârstă de 32 de ani, s-a ales cu mandat de arestare preventivă pe numele său, procurorii acuzându-l de violență în familie și tulburarea ordinii și liniștii publice, în urma scandalului din fața hotelului din Mamaia.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța au transmis astăzi, 27 iunie 2026, că, urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și tulburarea ordinii și liniștii publice, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția de Poliție Mamaia, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut un bărbat, de 32 de ani, cercetat pentru comiterea faptelor.
Conform autorităților, din cercetările efectuate de către polițiști a reieșit faptul că, la data de 26 iunie a.c., bărbatul în cauză ar fi agresat fizic, în fața unui hotel din stațiunea Mamaia, o tânără, de 25 de ani, cu care acesta ar fi avut o relație.
Oficialii IPJ Constanța au precizat că, în conformitate cu prevederile legale, polițiștii au evaluat situația de fapt pe baza formularului de evaluare a riscului, fiind constatat că există risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea persoanei să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică.
Potrivit IPJ Constanța, polițiștii au emis astfelk un ordin de protecție provizoriu, bărbatul fiind obligat să păstreze o distanță minimă de 100 de metri față de persoana vătămată, care a refuzat monitorizarea electronică.
Conform oamenilor legii, astăzi, 27 iunie, în urma administrării probatoriului în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior fiind prezentat procurorului de caz, în vederea sesizării instanței de judecată, care a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Conform legislației în vigoare în România, orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție. „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă“ (Art. 4, alin. 1 Codul de procedură penală).
Foto cu rol ilustrativ
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
OFICIAL Daniel Learciu, ARESTAT preventiv până la finele lui iulie! Are 48 de ore să conteste măsura





