Vești noi privind delfinii căutați de autorități pentru a fi aduși la Constanța: Consiliul Județean, tratative pentru aducerea unor marsuini din Mexic

Știrile zilei
După ce la finalul anului trecut, autoritățile județene anunțau că sunt speranțe mari ca la Delfinariul din Constanța să ajungă cinci delfini din Malta, se pare că situația a căpătat o nouă întorsătură. După negocierile purtate de autoritățile județene cu reprezentanții Delfinariului din Malta, înțelegerea provizorie a picat, însă sunt speranțe ca o altă oportunitate să se concretizeze.
Ionela Costache, directorul de cabinet al președintelui Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, a declarat pentru Ziarul Amprenta că, în ultimele luni, au avut loc negocieri intense pentru aducerea unor delfini la Delfinariul din Constanța.
Potrivit acesteia, timp de aproximativ trei luni au fost purtate discuții cu Delfinariul din Malta, în încercarea de a identifica o soluție viabilă.
„Negocierile ajunseseră într-un stadiu avansat, fiind deja calculate costurile de transport și contactat un transportator specializat pentru mutarea delfinilor. Cu toate acestea, acționarii delfinariului din Malta s-au răzgândit, iar delfinii nu vor mai ajunge în România”, a spus Ionela Costache.
Totuși, reprezentanții instituției din Malta au recomandat autorităților un alt delfinariu, din Mexic.
Ionela Costache a explicat că, la nivel național, Mexicul a adoptat o nouă politică privind eliberarea delfinilor, context în care delfinariile private caută să doneze exemplarele pe care le dețin, în vederea exportului. În acest context au fost inițiate discuțiile cu un delfinariu din Mexic, aflate în prezent într-o fază incipientă.
„Am solicitat documentele care să ateste dreptul de proprietate asupra delfinilor, precum și informații legate de vârstă, sex și gradul de dresaj. În funcție de aceste date vom decide pașii următori”, a precizat Ionela Costache, menționând că dialogul cu partea mexicană a început la sfârșitul lunii decembrie 2025.
Directorul de cabinet a mai spus că lucrările de extindere a Delfinariului din Constanța sunt finalizate, iar în prezent, se lucrează doar la perfectarea documentației necesare, la recepții, convocarea Inspectoratului de Stat în Construcții și achitarea taxelor aferente.
Citește și:





