Percheziții la traficanții de droguri
Astăzi, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare au pus în aplicare 31 de mandate de percheziție domiciliară pe raza județelor Satu Mare și Maramureș, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc și de mare risc  și act sexual cu un minor.

S-a reținut că pe parcursul anului 2023, membrii unui grup infracțional organizat  condus și coordonat de un suspect (aflat sub măsura preventivă a arestului la domiciliu  dispusă într-o altă cauză penală) au comercializat, în mod repetat, droguri de risc și mare risc (canabis, cocaină și 3-CMC cunoscut sub denumirea de cristal), către consumatori, preponderant minori,  din județele Satu Mare și Maramureș.

Din cercetările efectuate a rezultat că în cursul unor petreceri organizate de către membrii grupului infracțional  au fost vândute, în cantități mari, astfel de  droguri dar și oferite  cu titlu gratuit unor minore, ca plată pentru întreținerea de relații sexuale.

Publicitate
Energia Residence apartamente de vanzare Constanta

În urma perchezițiilor domiciliare au fost identificate și ridicate cantitățile de aproximativ 200 grame substanță cristalină de culoare albă (3CMC, drog de mare risc), 10 grame canabis, 54 de comprimate (medicamente având ca substanță activă alprazolam și  buspironă), cântare și grindere, 21 telefoane mobile și 21 cartele SIM, 2 tablete mobile, 1 laptop, 1 pistol tip airsoft, bile  de plastic, o macetă, peste 28.000 petarde categoria P1 și P3, precum și alte mijloace de probă.

Audierile se efectuează la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul BCCO Cluj-Napoca și BCCO Oradea și jandarmilor  Brigăzii Mobile de Jandarmi Cluj-Napoca și IJJ Satu Mare.

La percheziții au participat și 4 echipaje canine ale Autorității Vamale Române.

Sprijinul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul IGPR.

Precizăm că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Ne puteți urmări și pe Facebook, Twitter sau Google News!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.