VIDEO Constanța: Amendă URIAȘĂ pentru un bărbat care a aruncat în KM 4-5 saci cu moloz și resturi

Știrile zilei
Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța continuă acțiunile pentru prevenirea și sancționarea faptelor de abandonare a deșeurilor pe domeniul public și în zonele neautorizate.
În urma verificărilor efectuate cu ajutorul sistemului public de supraveghere video, polițiștii locali au identificat un autovehicul din care au fost descărcați saci cu moloz și resturi provenite din construcții.
Deșeurile au fost abandonate pe un teren viran din zona Comarnic – Fântânele, din KM 4-5.
În urma identificării persoanei responsabile, aceasta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 30.000 de lei, în conformitate cu prevederile art. 62 alin. (1) lit. b) și art. 64 alin. (1) din O.U.G. nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor.
Totodată, ca măsură complementară, autovehiculul utilizat la săvârșirea faptei a fost confiscat și a fost depus în parcul de vehicule al Primăriei Constanța.
Reamintim că abandonarea, aruncarea sau eliminarea deșeurilor în spații neautorizate reprezintă o faptă sancționată de legislația în vigoare.
Pentru astfel de fapte poate fi dispusă inclusiv confiscarea vehiculului utilizat.
Direcția Generală Poliția Locală Constanța va continua acțiunile de monitorizare și control, inclusiv prin utilizarea sistemului de supraveghere video, în vederea identificării și sancționării celor care abandonează deșeuri în locuri neautorizate.
Citește și:







