VIDEO Constanța: Ce spune avocatul copiilor aflați în moarte cerebrală

Sănătate
Avocatul copiilor aflați în moarte cerebrală, ai căror părinți acuză cadrele medicale din Spitalul Județean de Urgență Constanța, Ghiulfer Ismail Aisun, a făcut o serie de declarații chiar în fața unității medicale.
Potrivit lui Ghiulfer Ismail Aisun, în cazul băiețelului, „medicul de gardă de pe secția de ATI nu a fost prezent fizic în seara respectivă, ci a comunicat cu asistentele prin mesaje de WhatsApp”, iar în cazul fetiței, „bănuim că s-ar fi întâmplat ceva la momentul la care s-a efectuat intubarea acesteia.”
„Informații privind starea medicală mai departe de situația actuală – adică moarte cerebrală pentru cei doi copilași din punct de vedere medical, nu avem.
Din punct de vedere al demersurilor, uitați că astăzi am venit să ridic o parte din documente pentru o cerere care a fost făcută pe 8 ianuarie și de-abia astăzi și probabil după ce a ieșit în media situația, au binevoit să ne elibereze documentele.
Ieri au eliberat celuilalt părinte al fetiței, deși am făcut o solicitare prin care să mi se elibereze întreg dosarul medical, au fost eliberate doar fișele de pe UPU, nu de pe chirurgie și de pe terapie intensive, unde noi apreciem că ar fi fost erori în situația medicală a fetiței.
Demersurile la acest moment sunt oarecum limitate pentru că nu avem întreaga documentație medicală.
S-au făcut niște memorii către Colegiul Medicilor, către domnul Ministru al Sănătății, către Consiliul Județean, pentru a se verifica atât din punct de vedere al actului medical, al oferirii acesteia către public, cât și al funcționabilității sistemului medical din Constanța.
Pentru că, iată aproape jumătate de oră ne-a luat ca să primim câteva foi, pentru că suntem plimbați dintr-un cabinet într-altul”, spune avocatul copiilor.
Neregulile suspectate de familiile celor doi copii
„În ceea privește fetița, ea a plecat cu o leziune pe trahee, care a generat se pare, un pneumotorax.
Bănuim că s-ar fi întâmplat ceva la momentul la care s-a efectuat intubarea fetiței, pentru că fetița a intrat bine sănătoasă în operația de apendicită, ulterior, la câteva minute după ce a ieșit, a avut acel stop cardiorespirator și s-a efectuat o intubație.
În ceea ce privește băiețelul, a durat 9 ore de la momentul la care copilul a intrat pe secția de UPU până a ajuns să facă o operație.
Au preferat să-l plimbe pe la ORL, pentru că de durere își mușcase obrăjorul, în loc să se facă un CT, unde se puteau vedea leziunile copilului.
Ulterior copilul a ieșit în comă indusă din operație.
Câte zile a stat, nu a fost văzut de un medic de gardă. Medicul de gardă de pe secția de ATI nu a fost prezent fizic în seara respectivă, ci a comunicat cu asistentele prin mesaje de WhatsApp.
Aici este întrebarea pentru care am solicitat verificări: medicul respectiv figurează ca fiind prezent, sau nu era asigurată, din partea spitalului, o gardă pe secția de ATI.
Pentru că atunci se pun probleme: fie medicul este răspunzător în mod direct pentru faptul că a lipsit, dar și conducerea spitalului, pentru că a tolerat lipsa acestuia și dacă cumva nu era asigurată gardă în noaptea respectivă, pune grave semne de întrebare pentru orice pacient care vine în spital și se adresează secției și ajunge pe secția de ATI, în sensul că nu există gardă.
Nu este posibil pentru un copil care a fost în comă indusă să nu fie verificat din punct de vedere neurologic, pentru că copilul a făcut edem cerebral și ca urmare a edemului cerebral pneumotorax.
Și suntem în starea actuală de la București”, mai arată av. Ghiulfer Ismail Aisun.
Părinților nu li s-a comunicat nimic concret
Copilul ar fi făcut edemul cerebral, potrivit avocatului, în perioada imediat după operație.
„Nu avem de unde să știm exact momentul.
Comunicarea cu părinții s-a limitat la afirmații de genul: „Dar ce vreți să vă spunem, că o să fie bine?”
Aici este o altă chestiune pe care o reclamăm: modalitatea în care se înțelege a se comunica cu părinții acestor copii. Eu înțeleg că actul medical trebuie să fie despărțit de emoțional, dar omul este făcut din carne și oase și sentimente și are nevoie și să primească lămuriri și are nevoie să fie și înțeles.
Dacă vă uitați inclusiv pe social media, și aici este un mesaj inclusiv pe care l-am adresat și domnului ministru, să nu se limiteze la controlul acesta doar în actele care sunt puse și bine făcute probabil, tot de medici pentru alți medici, să se uite puțin la postările de pe social media și să observați acolo comentariile a sute de părinți, a sute de oameni care invocă nereguli.
Nu este un caz cu siguranță izolat și, din păcate este o situație care s-a generalizat. Dacă ne uităm strict pe reclamațiile și pe comentariile din social media”.
Citește și:







