VIDEO Constanța: Un angajat al unei firme de securitate, filmat pe stradă înarmat și băut, identificat de polițiști în amendat

Știrile zilei
IPJ Constanța a transmis, în această seară, un punct de vedere cu privire la informațiile apărute în spațiul public potrivit cărora un polițist băut și înarmat ar fi fost identificat pe o stradă din municipiu. În fapt, după cercetări, a reieșit faptul că bărbatul identificat în imagini nu este polițist ci agent de pază și se afla în timpul orelor de program. Totodată, s-a constatat că bărbatul era și băut.
„Ca urmare a imaginilor apărute în spațiul public, interpretate în mod eronat și vădit tendențios, privind un polițist care ar fi fost în stare de ebrietate și care s-ar fi deplasat înarmat pe o stradă din municipiul Constanța, Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța este abilitat să comunice următoarele:
La data de 19 iunie a.c, Inspectoratul de Poliție Județean Constanța s-a sesizat din oficiu cu privire la imaginile respective, apărute pe o rețea de socializare. În urma verificărilor efectuate de îndată de polițiștii Poliției Municipiului Constanța s-a stabilit că bărbatul în cauză, în vârstă de 35 de ani, nu este polițist.
Tot în urma cercetărilor efectuate a rezultat că acesta este angajat al unei firme de securitate. Bărbatul a fost depistat în scurt timp de polițiști, constatându-se că se află în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ca urmare, a fost sancționat contravențional, conform Legii 333/2003, pentru încălcarea obligației de a respecta consemnul postului.
Facem precizarea că Inspectoratul de Poliție Județean Constanța respinge ferm astfel de interpretări tendențioase și nefondate, care aduc atingere imaginii instituției și pot genera neîncredere în rândul cetățenilor. Instituția își exprimă determinarea de a combate cu fermitate orice tentativă de dezinformare și va continua să asigure o comunicare transparentă și corectă”, a transmis IPJ Constanța.






