VIDEO Imagini ȘOCANTE după accidentul cu doi decedați de la Cobadin: calul e mort aici, mașina a fost luată, a dispărut

Știrile zilei
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța continuă cercetările specifice în dosarul accidentului rutier ce a avut loc, seara trecută, la ieșirea din localitatea Cobadin.
Impactul fatal a avut loc între un autoturism și o căruță.
În urma accidentului rutier, au fost înregistrate două victime, bărbați, care, la momentul ajungerii echipajelor de salvare la fața locului se aflau în stop cardio-respirator.
În ciuda eforturilor medicilor care le-au aplicat manevre de resuscitare, aceștia au fost declarați decedați.
Este vorba despre ouă persoane, de 37 de ani, respectiv 43 de ani. Alte două persoane, de 26 de ani, respectiv 49 de ani, au fost rănite.
Un bărbat a suferit un traumatism abdominal și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, iar celălalt a suferit o fractură deschisă la membrul inferior și un traumatism toracic, ambii fiind transportat de urgență la spital pentru tratament.
Autoritățile continuă investigarea cauzelor accidentului.
Potrivit surselor noastre, cei doi decedați sunt din Negrești și Cobadin.
În această dimineață, la fața locului a fost făcut un scurt live în care se văd urmele tragediei, calul decedat în afara părții carosabile și resturi din cele două căruțe.

„Calul e aici, mort. Căruțele aici, distruse. Mașina nu mai e“
„Polițiștii spun că a fost accident frontal. Nu este adevărat. Băieții cu căruțele se aflau pe partea dreaptă. Erau pe jos, lângă căruțe, iar cel care i-a lovit, cu mașina, venea din spate, din sat. A venit din spate, a lovit căruțele, fiind pe partea dreaptă parcați, aici. Băieții stăteau la căruță, vorbeau, nu erau la coșie, cum se spune, că făceau întrecere.
Stăteau pe partea dreaptă și i-a luat de la spate. Toate urmele de la căruțe sunt pe partea dreaptă. Nu frontal. Surpriză. Mașina nu se mai află aici. Mașina s-a ridicat.
Calul mort e pe partea dreaptă. Căruțele la fel. (…) Băieții stăteau lângă căruță. Mașina venea din sat și i-a luat în plin. Calul mort, mașina nu mai e aici. Să vadă toată România. Să fie luate toate măsurile. Mașina era aici aseară. Calul e aici, mort. Căruțele aici, distruse. Mașina nu mai e“, a spus cel care a filmat locul tragediei.
Conform legislației în vigoare în România, orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție. „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă“ (Art. 4, alin. 1 Codul de procedură penală).
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:







