VIDEO INCREDIBIL Un hoț din magazine, din Costinești, i-a arătat organul genital angajatei care îl surprinsese în fapt! A fost încătușat

Știrile zilei
Situație incredibilă în Costinești, acolo unde un individ prins la furat de angajata unei societăți, a replicat arătându-i organul genital!
Bărbatul a fost încătușat de oamenii legii, care au descoperit, potrivit unor sursei bine informate, că individul, Marian G., are în cazier o condamnare pentru omor calificat, dar și condamnări pentru furt.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța au transmis astăzi, 13 noiembrie 2026, că, urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea a 5 infracțiuni de furt calificat, precum și săvârșirea unei infracțiuni de ultraj contra bunelor moravuri, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Costinești, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, au reținut un bărbat, de 63 de ani, cercetat pentru săvârșirea faptelor.
Oamenii legii spun că, în perioada 8-12 noiembrie a.c., cel în cauză ar fi sustras mai multe produse alimentare de pe raftul aceleiași societăți comerciale din comuna Costinești.
Conform IPJ Constanța, la data de 11 noiembrie a.c., bărbatul, fiind surprins de către o angajată a unității respective, în timp ce sustrăgea produse alimentare, s-ar fi dezbrăcat complet în fața femeii, arătându-i organul genital.
Din verificările efectuate de către polițiști a reieșit faptul că acesta se află în stare de recidivă, fiind condamnat anterior pentru săvârșirea unei infracțiuni contra vieții, precum și a două infracțiuni contra patrimoniului, au spus oficialii IPJ Constanța.
În urma administrării probatoriului în cauză, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, iar astăzi, acesta urmează a fi prezentat procurorului de caz, pentru dispunerea de măsuri conform competențelor, au mai transmis oamenii legii.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:





